- Iereus (ιερέυς) a fost tradus la noi prin cuvântul "preot", dar înseamnă literar: "sfinţit slujitor".
- Presbiter (πρεσβύτερος) înseamnă literar "bătrân", dar întrucât termenul apare de obicei în contextul "bătrânii Adunării sau mai degrabă ai Bisericii / πρεσβυτέρους τῆς ἐκκλησίας" (vezi Iacov 5:14), el se referă la preoţii comunităţii, care la propriu, iniţial erau aleşi dintre bătrâni (ca şi la evrei), ca nişte ajutători ai episcopului. Textul de la Fapte 14:23 arată clar că "bătrânii/preoţii Bisericii" nu erau pur şi simplu nişte bărbaţi în etate care aveau o autoritate omenească în faţa comunităţii, ci erau rânduiţi prin hirotonie şi spre slujba Bisericii: "χειροτονήσαντες δὲ αὐτοῖς πρεσβυτέρους κατ' ἐκκλησίαν καὶ προσευξάμενοι μετὰ νηστειῶν παρέθεντο αὐτοὺς τῷ Κυρίῳ, εἰς ὃν πεπιστεύκασι". Lexikonul Patristic arată clar că încă de la sfârşitul sec. I - începutul sec. II, Biserica folosea cuv. "presbiter" ca un sinonim al lui "iereus" sau chiar "episcopos" (cf. Tit 1:5-7). Folosirea lui "presbiteros" cu sensul de "bătrân" apare în textele patristice de obicei cu referire la bătrânii Vechiul Testament. (Mai jos sunt şi alte argumente.)
Iar acum despre aşa-zisa "preoţie universală" în raport cu "preoţia sacramentală".
Ca şi alte probleme "inter-confesionale", aceasta e greu de abordat cu sectarii, întru cât ei resping Tradiţia Bisericii. Totul se reduce la această problemă. Protestanţii, dar mai ales neoprotestanţii nu vor putea niciodată să înţeleagă Ortodoxia, întrucât nu înţeleg ce înseamnă Sf. Scriptură şi care este raportul ei cu Sf. Tradiţie. (Despre asta am scris puţin aici - pp. 12-16). Deci nu pot înţelege nici preoţia, nici învăţătura Bisericii despre Sf. Taine, cei care au făcut un salt de 18 secole în istorie, ignorând trăirea multiseculară a Bisericii Apostolice Ortodoxe. Desigur, Biserica Ortodoxă n-a rămas la nivelul sec. I şi acest lucru este practic imposibil, dar tot ce a acumulat Biserica în 2000 de ani este în deplin acord cu Biserica Apostolică. În acest caz să vedem cu tratează Biserica Apostolică problema preoţiei:
Înainte de a trece la clasicul text de la 1 Petru, cap. 2 (invocat de sectari), trebuie să arătăm clar că Hristos a dat un dar sacramental deosebit Apostolilor săi şi acesta nu a fost dat tuturor, ci doar unor bărbaţi (şi anume bărbaţi) aleşi. Nici Cina cea de Taină, nici darul legării şi dezlegării păcatelor (Ioan 20:22-23) nu au fost date celor 5.000 de oameni din pustie sau mai ştiu eu ce altor grupuri de oameni cu care Hristos a intrat în contact, ci unor bărbaţi "iniţiaţi" şi special rânduiţi. La Botez de asemenea au fost trimişi tot numai Apostolii şi urmaşii lor.
Anume aşa au înţeles şi au făcut şi Apostolii, şi texte în această privinţă sunt extrem de multe. Amintesc doar unul mai grăitor:
De aici să vede clar că este vorba de un har special (harismă), care se dă prin punerea mâinilor preoţiei (folosindu-se aici cuvântul πρεσβυτερίου). Nu se poate pune problema unei harisme a "bătrâneţii" împărtăşită prin "punerea mâinilor" . Deci, vedem clar ce înţelegeau Apostolii prin aceasta: preoţia (exprimată fie prin "iereus", fie prin "presbiteros") este un har, care se dă prin punerea mâinilor şi această împărtăşire a harului se tranmite succesiv de la Sf. Apostoli, de aici şi noţiunea de "succesiunea apostolică" în teologia ortodoxă.Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor preoţiei (aşa trebuie tradus corect).
μὴ ἀμέλει τοῦ ἐν σοὶ χαρίσματος, ὃ ἐδόθη σοι διὰ προφητείας μετὰ ἐπιθέσεως τῶν χειρῶν τοῦ πρεσβυτερίου
Cât priveşte aşa-zisa "preoţie universală" (cf. I Petru 2:5,9) în raport cu cea "sacramentală", lucrurile stau cam aşa:
- Antagonismul dintre "cele 2 preoţii" a apărut abia odată cu protestantismul (după 1517) şi într-un context istoric diferite de cel din Răsărit. Este important de reţinut că lumea creştină din primele 15 secole nu s-a confruntat cu o astfel de problemă, din totdeauana făcându-se distincţie clară între "cleric" = persoană aleasă şi "laic" = om de rând, simplu reprezentant al poporului (λαός).
- cele 2 "tipuri de preoţi" sunt distincte, dar nu opuse. Ele nu pot exista una fără alta şi-şi au rădăcini una în alta;
- preoţii sfinţiţi (în înţelesul de cleric) sunt luaţi din rândul celor ce au "preoţia universală", iar acestă "preoţie universală" primeşte sfinţire de la "preoţia sacramentală". Nu poate un popor să fie numit "preoţie universală" (de fapt în textul biblic: "preoţie împărătească", "a lui Hristos Împăratul" - !), dacă nu au rândul lor o "preoţie sacramentală". Vă rog să reţineţi că textul biblic nu cunoaşte noţiunea de "preoţie universală" aşa cum o afirmă sectarii;
- "preoţia universală" a creştinilor se dă prin Mirungere. În secolul I nu exista Mirungere, ci două puneri a mâinilor (distincte): una ca "pecete a Darului Sfântului Duh" imediat după Botez (înlocuită chiar la sf. sec. 1 cu Mirungerea - vezi Sf. Dionisie Areopagitul, probabil tocmai pt a nu fi confundată cu "hirotonia") şi altă punere a mâinilor în scopul consacrării pt o treaptă clericală.
- orice creştin (care a primit Botezul şi Mirungerea) este "preot" în sensul că se roagă lui Dumnezeu, aduce şi se aduce jertfă Lui, dar mai degrabă, participă la jertfa adusă de către Biserică prin preot. Este foarte important să reţinem că (în Ortodoxie) preotul nu poate aduce jertfa euharistică fără mireni (laici), iar preotul nu stă cu faţa spre credincioşi (ca la romano-catolici, de unde a pornit şi polemica), ci ca primul din comunitate, ca alesul comunităţii pt această slujbă deosebită care nu poate fi dusă şi înfăptuită de oricine;
- "preoţii-clerici" sunt luaţi din rândul "preoţilor-laici" şi sunt chiar aleşi de aceştia. În trecut laicii aveau un rol mai mare în alegerea clericilor, iar în prezent rolul lor s-a redus la exclamaţia "Axios / Vrednic este", rostită la hirotonie. Oricum, laicii participă şi consimţesc alegerea şi consacrarea unui cleric.
Deci, pe scurt, în Ortodoxie, unde niciodată nu au fost puse în opoziţie cele două stări (clericii şi mirenii), această problemă nu există. Ea, ca şi multe altele, a apărut în Occident unde s-au făcut abuzuri ale clericilor asupra mirenilor. Adevărata credinţă nu are probleme de acest fel...