În primul rând, trebuie să denumim corect această procesiune. Ea este "Intrarea Mare" şi accentul trebuie să cadă anume pe intrare (cu toate implicaţiile ei), nu pe ieşirea preotului şi ceea ce urmează el să facă cât timp este ieşit din Altar. Termenul de Vohod, se pare că este o schimonosire a slavonescului "Vîhod" care înseamnă ieşire, în loc de "Vhod", aşa cum au slavii şi grecii - εισοδος.Vohodul Mare
Aceasta este o practică greşită (neîntâlnită la alţi ortodocşi), deşi interzisă chiar de Liturghierul românesc, este în vigoare în majoritatea zonelor României şi chiar parţial în Basarabia şi Bucovina ucrainească. Cred că este legat de obieceiul rău al împărtăşirii rare a credincioşilor. Aceştia, în asemnea situaţii, simt nevoia unei legături cel puţin exterioare cu Potirul. Întru cât acesta nu poate fi pus pe capetele credincioşilor după prefacere (deşi am văzut şi asemenea minuni), ei sunt de-a dreptul amăgiţi cu această punere pe cap la Heruvic, care nu are nici o justificare de nici un fel, iar preoţii capătă popularitate în parohie în funcţie de tot felul de practici de acest gen. Ce să mai zic că am văzut, cu ocazia acestor puneri a Potirului, când preotul iese tocmai afară, păşeşte peste oameni, iar oamenii îl trag de veşminte pe preot încât acesta abia se ţine pe picoare, având grijă şi de Potir şi Sf. Disc. Evident, prin aceste practici, preotul alimentează supersiţiile şi trăirea superficială a cultului şi a Ortodoxiei în general. Consider că trebuie interzisă categoric, iar cei care o practică să fie opriţi de slujbă până promit că nu vor mai face.punerea Potirului pe capetele credincioșilor
Şi aceste pomeniri sunt întâlnite într-o formă extinsă tot numai în BOR. Unele formulări de acolo sunt foarte proaste. Cei care le-au compus, au mers pe princiupiul: "dle, să nu scăpăm nimic!". Dar oricât le-a reformula, oricum nu poţi cuprinde totul. Am scris asta şi în cartea mea. Acolo chiar am şi propus o variantă simplificată, bazată pe "strictul necesar".acele pomeniri lungi, care la fiecare ediție a Liturghierului sunt modificate
Tot timpul trebuie să fie şi oameni care întrec orice măsură...pomenirile particulare pe care le practică unii preoţi
La acest capitol, românii au luat-o înaintea grecilor, în sensul bun al cuvântului. Din acea rugăciune, s-a scos doar ceea ce e legat de moment şi poate fi rostit aici: "Pomeneşte Doamne, pe cei care au adus aceste Cinstite Daruri şi pe cei pt care s-au adus". Sunt cuvinte care chiar se potrivesc şi le zic şi eu la Zăbriceni, pt că, mi se pare, însumează toate pomenirile făcute la Proscomidie.Preotul-paroh, iesind din altar a rostit obisnuitul Πανδον ημων... (Pe voi pe toți...), dupa care, intorcindu-se cu fata carte credinciosi a rostit rugaciunea Ο Θεος, ο Θεος ημων, ο τον ουρανιον αρτον... (Dumnezeul, Dumnezeul nostru, Cel ce painea cea cereasca - rugaciunea punerii inainte de la Proscomidia). Din pacate n-am reusit atunci sa intru in detalii cu refinta la aceasta practica...
Serveşte la creşterea evlaviei babelor faţă de părinţelul lor...cu ce foloseşte repetarea la intrarea cu darurile a pomenirii în auz a ctitorilor adormiţi ai bisericii respective odată ce pomenirea s-a făcut la proscomidie?
Am fost ocupat şi uitasem de aceste întrebări. Îmi aduc aminte că dvstră spuneaţi că ele sunt un fel de încheiere a Proscomidiei, ceea ce, bineînţeles este fals. Dar nu sunteţi primul care spuneţi asta. Veţi vedea mai jos, dar pt început încerc un răspuns scurt şi concret la întrebarea dvstră.ce sunt pomenirile de la intrarea cu cinstitele daruri?
- Cântăreţii întrerup cântarea Heruvicului după cuvintele "acum să o lepădăm";
- Paraclisierul ieşind cu lumânarea şi mişcând încet cădelniţa, spune cu semi-glas: "Preoţia ta să o pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa! Pomeneşte-ne şi pe noi, sfinţite părinte!";
- Preotul urmând paracliserul în procesiunea obişnuită, fără să se oprească, spune de asemenea cu aceeaşi intensitate a vocii: "Pe voi şi pe toţi dreptslăvitorii creştini, să vă pomnească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor!";
- Paracliserul: "Amin". Şi se termină mica întercalare a Heruvicului de cele 2 pomeniri, rostite cu semi-glas (iar la dorinţă şi cu voce tare, deşi nu mai este la fel de corect);
- Cântăreţii cântă ultima parte a Heruvicului.
Acest obicei este regulă în toată Biserica Greacă şi este zis foarte lălăit, ca să se reuşească întreaga procesiune, pentru că alte pomeniri (de obicei) nu mai fac.Arhidiaconul: Pe voi pe toţi
Protosul: Pe voi pe toţi
Arhidiaconul: ...ortodocşilor şi evlavioşilor creştini
Protosul: ...ortodocşilor şi evlavioşilor creştini
Arhidiaconul: ...să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa
Protosul: (la fel)
Arhidiaconul: ...totodeanul acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Prostosul: (la fel)
La greci cel mai mic ia Discul, iar cel mai mare Potirul. Restul iau Cruci sau nu iau nimic.Când slujesc doi sau mai mulți preoți, este posibil ca unul să iasă cu Potirul, și altul cu Discul, sau doar protosul trebuie să le ia pe amîndouă ?
Da, aşa a fost, dar nu înţeleg de ce numiţi asta "o etapă de tranziţie". Asta era norma până în sec. 12-13, când preoţii au început să participe la Intrarea Mare. Şi cred că acest lucru a fost considerat posibil pornind de la situaţiile când preoţii slujeau fără diacon.De-a lungul evoluției intrării mari a existat o etapă de tranziție în care diaconii erau cei ce aduceau darurile iar preotul-protos le primea asemenea cum face astăzi arhiereul, evident, în lipsa celui din urmă?
Înapoi la “Dumnezeiasca LITURGHIE. Istorie, rânduială şi explicare”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori