Ba apare, într-o formă sau alta. Despre asta am scris în cartea mea despre Liturghie şi este singura sursă românească care analizează acest text. Căutaţi şi citiţi. Sper să vă placă explicaţia.Mai am o nelamurire:
De ce apare la epicleza ,,Si fa adica painea aceasta...
In textele vechi nu apare adverbul adica
Nu v-ati lamurit din cartea lui Taft de Diptice? Sunt cu totul altceva decat ce stim noi de prin cartile de Liturgica...Inclin sa pun pomenirile (registrele celor sfinti, dipticele celor raposati, ctitori, imparati, pomelnice) dupa epicleza si sa se citeasca de preot cu voce...
Are dreptate.viziunea simbolistică a Liturghiei ca icoană a vieţii Mântuitorului este defectuoasă.
A. Schmemann, Euharistia, Taina ÎmpărățieiSimbolismul Împărăției în slujirea divină a fost acoperit treptat cu buruienile sălbatice ale explicărilor secundare și ale exegezelor alegorice, cu acel ”simbolism de preînchipuire” care însemna de fapt destrămarea simbolului. Cu toată popularitatea lui, simbolismul de preînchipuire nu a reușit niciodată să înlocuiască pînă la capăt simbolismul real liturgic, cel ințial, cel înrădăcinat în credința însăși. (...) Experiența zilnică ne convinge că simbolismul de preînchipuire rămîne străin pretutindeni unde trăirea bisericească este vie. El rămîne partea de suprafață, de paradă, de rutină bisericească, în care este larg răspîndită curiozitatea superficială către tot felul de sfințenie. Unei credințe simple și vii nu-i trebuie toate acestea, căci ea nu trăiește prin curiozitate, ci prin însetare. Ca și acum o mie de ani, credinciosul merge și acum în locaș pentru ca să se atingă cu adevărat de altă lume.
Cred că şi Sf. Maxim şi Sf. Cabasila ne încurajează spre o împărtăşire maximalistă, iar noi doi de asemenea. Aş vrea însă să discutăm despre valoarea teoretică a celor două viziuni.Nu neg valenţa eshatologică a Liturghiei, dar consider că ea devine o simplă speculaţie dacă lipseşte împărtăşirea euharistică (bineînţeles cu "pregătire").
După cum am mai spus cu alte ocazii, eu în general nu sunt fan al "erminiilor liturgice" şi aceasta în primul rând din cauza: contradicţiilor, repetărilor şi subiectivismului. Cred că e mult mai util să luăm fiecare element în parte şi să-i vedem sensul teologic, duhovnicesc şi eshatologic. Să luăm, de exemplu fiecare psalm citit sau cântările mai importante, să le interpretăm conţinutul, dar nu să speculăm la modul general că slujba cutare reprezintă/simbolizează VT, alta NT, o parte a Liturghiei simbolizează o anumită parte a vieţii Mântuitorului, iar partea următoare altă parte a vieţii Lui.De ce să ne limităm la o interpretare a Liturghiei în sine, scoasă din contextul ei liturgic, zilnic şi săptămînal ? În fond, eu ştiu că vecernia şi utrenia sunt obligatorii pentru cel ce vrea să se împărtăşească, la fel ca postul de miercuri şi vineri. Iar dacă aşa stau lucrurile, de ce să pomenim aceleaşi lucruri şi la Utrenie, şi la Liturghie ? De ce să fim orientaţi mai mult către trecut, către prima venire, decît către a Doua Venire ?
Ce texte v-au făcut să credeţi că N. Cabasila ar face asta mai mult decât o face Hrisostom în tratatul "Despre preoţie"? Sf. Ioan Hrisostom spune clar că săvârşitorul tuturor este Hristos, care doar împrumută gura şi mâinile preotului.Nu cumva şi Cabasila îi atribuie preotului postura de actor in persona Christi ?
Sunt scrise pe larg în cartea "Integrala comentariilor". În altă parte nu.Eu am ascultat-o, dar părintele este cam greu de urmărit. Oare nu a scris nicăieri aceste lucruri ?
N-am simţit ironia. Omul a spus că Ectenia a ajuns acolo destul de târziu şi-şi are originea în litanii / procesiuni. Asta nu-i chiar aşa, dar are dreptul al părere.Am observat, printre altele, că cam ironic la adresa Ecteniei Mari ca început al Liturghiei.
Asta e valabil cu privire la Liturghie în general, dar nu la fiecare element în special! Aici e toată problema.Sfânta Liturghie a fost la început simplă ca rânduială, dar în această simplitate se ascund dezvoltările simbolistice surprinse mai târziu de comentatorii liturgici bizantini.
Abordarea Dvstră este greşită. Diavolul ştie şi Scriptura, dar asta nu înseamnă că noi nu trebuie să o ştim doar din acest motiv. Multe din cercetările lui Taft ar fi bine să fie parcurse de popimea noastră. Dar vă dau dreptate că ele trebuie însoţite de nişte studii introductive foarte serioase, care din păcate nu se fac.Lui Taft îi scapă ceva printre degete: Tradiţia vie. Ceea ce a făcut el ştie şi diavolul.
Trebuie, dar fără nişte orientări istorice, nu vom câştiga Tradiţie (care nici nu ştiu dacă se câştigă), ci doar închipuiri mai mult sau mai puţin pietiste şi populiste.Această Tradiţie trebuie câştigată de noi.
Tot Taft e de vină? Eu cred că chiar popimea noastră, care din start acceptă ca biserica în care slujeşte să fie considerată o "agenţie de servicii religioase", iar el ca "funcţionar".Bisericile noastre de la ţară sunt aproape părăsite.
Înapoi la “Dumnezeiasca LITURGHIE. Istorie, rânduială şi explicare”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 6 vizitatori