Găsind puţin răgaz, am zis să răspund şi la întrebarea despre acoperemântul de pe capul femeii.
Cele spuse de Sf. Pavel privind vălul ca "semn de supunere faţă de bărbatul ei" nu este o noutate creştină, ba din contra. Toate religiile antice, inclusiv la păgânii greco-romani, femeia căsătorită trebuia să-şi acopere capul, iar în unele religii, chiar şi faţa - anume ca semn al supunerii ei faţă de bărbatul ei, ea nemai fiind liberă.
Problema e că Sf. Pavel le spusese creştinilor că în Hristos nu mai este bărbat şi femeie, ci toţi sunt una (cf. Coloseni 3:11 ş.a.). Chiar în această Epistolă, la cap. 7 de exemplu, Sf. Pavel vorbeşte despre egalitatea dintre bărbat şi femeie. Aceasta le-a făcut pe femei să creadă că au dreptul să nu mai poartă acel văl pe cap, şi făceau asta cu de la sine putere, fără a cere sfatul Apostolului.
În sine nu era ceva rău, căci şi Sf. Pavel reduce toate argumentele sale la o problemă de "bun simţ / buna cuviinţă" (11:13), "argumentele teologice" neavând o prea mare consistenţă în acest context. Trebuie să mai adăugăm că Sf. Pavel pune problema "bunei cuviinţe" şi pt că prostituatele din acea vreme umblau cu capul descoperit, iar uneori chiar îşi tundeau părul pt a fi recunoscute şi deosebite de fecioarele necăsătorie, care nu erau obligate să-şi acopere capul la greco-romani (dar nu se tundeau).
De aceea Sf. Pavel spune că este ruşine să se tundă o femeie (11:6), pt că în felul acesta s-ar fi asemăna cu desfrânatele, lucru care chiar începuse să se creadă despre femeile creştine. Aceasta pt că femeile mergeau seara la Cina Domnului numită "agapă", iar pentru păgâni, o masă comună care se numea "agape-iubire" şi la care femeile mergeau cu capul descoperit, era perceput ca o orgie ridicată la nivel de cult, un fel de "prostituţie sacră", practicată mai ales la romani. Gândiţi-vă cum era perceput acest lucru mai ales vizavi de o femeie creştină de către însuşi soţul ei (dar şi de alţii), în cazul în care acesta era păgân. Iată de ce Sf. Pavel insistă pe necesitatea de a nu da prilej de sminteală. În toate trebuia să fie păstrat obiceiul locului pt a nu împiedica propovăduirea Evangheliei lui Hristos.
Cât despre actualitatea problemei, cred că e bine ca şi astăzi femeile căsătorite, cel puţin la biserică, să fie cu capul acoperit. Nu sunt obligate să facă acest lucru şi fecioarele necăsătorite, deşi nu-i nici rău. Totuşi, în cazul în care o femeie intră în biserică cu capul descoperit, nu cred că este o crimă sau un păcat. E o chestiune de "bună cuviinţă", bazată pe tradiţia multiseculară a poporului nostru. Orice am spune, nu putem nega faptul că părul capului este "podoaba femeii", iar uneori şi o ispită pt bărbaţi (mai ales dacă luăm în calcul multiplele tehnici de coafare şi vopsire a părului). Femeia însă trebuie în mod deosebit să se ferească de a ispiti pe bărbaţi, pt că vor da seama înaintea lui Dumnezeu de ispitirea cu voie şi chiar fără de voie.
Mai adaug şi eu, din I Corinteni, cap. 14:
"34. Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea.
35. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică."
Am crezut. Am crezut ce ne-a învăţat Sf. Pavel şi despre purtarea baticului, numai că baticul am putut să-l port (şi mă bucur), dar de tăcut n-am putut să tac (şi mă bucur). De-abia acum vreo câteva zile mi-am amintit şi eu că tot Sf Pavel a zis "că în Hristos nu mai este bărbat şi femeie, ci toţi sunt una (cf. Coloseni 3:11 ş.a.).", ba chiar povesteşte şi despre o diaconiţă.
Poate că fiecare se opreşte asupra părţii din adevăr la care poate el ajunge în acel moment.