Pe acest subiect am observat ca oamenii se contrazic degeaba. BO si np [unii dintre ei] au aceleasi idei dar le explica diferit.. Aici gresesc p/np. Noi incercam sa redam invatatura Bisercii. Noi nu marturisim ca suntem mantuuiti, pentru ca atat cat suntem in viata, noi luptam cu pacatul pana la sange (Evr. 12,3) si suntem supusi caderii, nu din voia noastra, ci prin pizma ucigatorului de oameni, prin slabiciunile trupului (despre care vb. si Sf. Pavel in Rom. Cap. 7) si prin ispitele venite de la lume care zace sub puterea celui rau. Noi incercam sa ne sfintim continuu, prin lasarea de pacate. Nu exista om care sa traiasca si sa nu pacatuiasca (I In.1,8-9), de aceea nimeni nu poate sa fie sigur de mantuirea lui, dar, atat timp cat se afla in corabie (Biserica), nadajduieste in mantuirea oferita de Hristos lumii prin jertfa Sa, mai ales ca aceasta jertfa se actualizeaza permanent prin Euharistie (jertfa nesangeroasa, dar aceeasi jertfa de pe Golgota).
Np [unii dintre ei] considera in felul urmator: In momentul in care m-am impacat cu Hristos sunt mantuit. Daca ma indepartez de Hristos si ma intorc in pacat imi pierd mantuirea. Dar numai sfarsitul vietii voi sti sigur daca mi-am pastrat mantuirea. Eu cred ca e corect, deoarece , daca omul moare in perioada in care este in Hristos va merge in cer, confirmadu-se faptul ca a fost mantuit.
BO explica altfel: nu se stie daca sunt mantuit, ma straduiesc, etc. Felul in care imi sfarsesc viata imi va arata daca sunt sau nu mantuit. Corect si asa , zic eu. Tot sfarsitul vietii rezolva dilema.
Deci, pentru ce ne certam, de fapt? :?