Şi asta mi se pare o schimonosire destul de gravă, căci se împart dezlegări în stânga şi-n dreapta, dar nu se ştie clar care-i valoarea şi "puterea de valabilitate" a lor. S-ar putea însă ca preotul să o facă pentru conştiinţa slabă a unora şi atunci gestul său nu e condamnabil, dacă va încerca cu timpul să-i ridice la un alt nivel.Preotul de parohie ne spovedeşte înainte, dar spovedania constă numai în citirea rugăciunii de dezlegare pt neputinţele firii: m-am gândit la alte lucruri în timpul rugăciunii s.a., spunând că acestea le are tot omul. E totuşi ciudat că trebuie să mai treci şi pe la spovedanie, dacă nu ai păcate, ci doar neputinţe . Poate în viitor va fi mai autentică practica...
Există mărturii istorice despre aceste termene, sau ţine de duhovnic ?Cei care vor (dar toţi trebuie să vrea asta) să se împărtăşească în fiecare săptămână, se pot spovedi doar o dată pe lună sau chiar o dată la două luni (nici mai des, nici mai rar)
Ţine de duhovnic. Există mănăstiri în Athos unde călugării se spovedesc de 2 ori pe an, dar se împărtăşesc de 4 ori pe săptămână. Ce ziceţi?! Bineîneţeles duc şi un mod de viaţă riguros; tocmai de aceea eu adaptez aceste termene la modul de viaţă lumesc.Există mărturii istorice despre aceste termene, sau ţine de duhovnic ?
Spovedanie de 4 ori pe an se poate accepta. Deşi pare straniu, este totuşi ceva absolut normal. Dar ideea de împărtăşire doar de 4 ori pe an este ERETICĂ dpdv eclesiologic. Şi Canoanele spun asta, fixând pentru cea mai rară împărtăşire termenul de 3 săptămâni.În cazul al doilea, eu aş propune un minim obligatoriu, în cele 4 posturi (porunca bisericească are aici suficientă greutate şi sens), şi o spovedanie normală la două-trei luni, cu posibilitatea unei sfătuiri mai frecvente.
Sunt în Thessalonic, dar încă nu am internet şi nici suficient timp pentru a fi pe deplin în mijlocul acestei "frăţii".Mă bucur mult că aţi revenit, odată cu primăvara (Postului)
M-am întrebat adesea unde se află formulate aceste trei păcate de moarte, şi nu am găsit decît decizia Sinodului de la Ierusalim (Fapte, XV) care nu se suprapune întru totul acestei clasificări.spovedania se făcea doar în cazul a trei păcate mari: erezie/apostazie, ucidere şi curvie (în toate formele făptuite).
Asta era prima mea întrebare: unde anume se găsesc enunțate cele 3 mari ?Canoanele se referă doar la anumite păcate, cele 3 mari şi altele câteva care derivă din ele
Dar ACUM cred că fac obiectul Spovedaniei, și pentru vremea de AZI am întrebat. (a treia întrebare)Povăţuirea duhovnicească şi lupta cu patimile, indiferent câte sunt ele şi cum se numesc, este un act ascetico-mistic mai mult personal şi nu este DELOC reflectat în canoane şi nici nu făcea obiectul spovedaniei.
Pînă acum spuneați că Pocăința este Taină a Bisericii.Spovedania, ca Taină a Bisericii,
Dacă Dumnezeul meu nu mai este Cel de pe vremea când s-au scris Canoanele e foarte gravDar ACUM cred că fac obiectul Spovedaniei, și pentru vremea de AZI am întrebat.
Părinte "presviter", haideţi să citim împreună canoanele şi să vedem despre ce păcate merge vorba acolo. Sau vă aşteptaţi ca bizantinii să fi sistematizat vreodată ceva? Niciodată şi nimic! Noi însă când citim canoanele vedem ce vedem.Asta era prima mea întrebare: unde anume se găsesc enunțate cele 3 mari ?Canoanele se referă doar la anumite păcate, cele 3 mari şi altele câteva care derivă din ele
Iar a doua: care sunt cele care rezultă din ele ?
De multe ori fac obiectul psihologiei şi nu al Spovedaniei. Fac obiectul turnării zoilor în capul preotului, dar nu obiectul luptei de zi cu zi. Fac obiectul amăgirii conştiinţei cu dezlegări peste dezlegări, dar nu obiectul unei pocăinţe zilnice cu credinţă şi nădejde în iertarea lui Dumnezeu. Cred că şi sfinţia voastră v-aţi convins de asta din practică. Iar dacă nu aţi atras atenţia la această tendinţă, fiţi mai atent şi veţi vedea că la asta au ajuns "spovedaniile noastre".Dar ACUM cred că fac obiectul Spovedaniei, și pentru vremea de AZI am întrebat. (a treia întrebare)Povăţuirea duhovnicească şi lupta cu patimile, indiferent câte sunt ele şi cum se numesc, este un act ascetico-mistic mai mult personal şi nu este DELOC reflectat în canoane şi nici nu făcea obiectul spovedaniei.
Cuvântul "taină" în limba română are atât sensul de "mister", cât şi cel de "sacrament". Pocăinţa este misterul, iar Spovedania - sacramentul.Pînă acum spuneați că Pocăința este Taină a Bisericii.Spovedania, ca Taină a Bisericii,
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri5.htm87. In cate feluri se impart pacatele si care sunt pacatele mai greu de vindecat ?
Sf. Ioan Evanghelistul imparte pacatele in doua: pacate de moarte si pacate care nu sunt de moarte (1 Ioan 5,16-17). Tot el imparte pacatele de moarte in trei mari grupe : pofta trupului, pofta ochiului si trufia viietii ( 1 Ioan 2, 16).
Sfintii Parinti impart pacatele de moarte in trei mari grupe :
a. pacatele capitale, in numar de sapte;
b. pacate strigatoare la cer, care sunt mult mai grave precum : uciderea, asuprirea saracilor, rapirea avutului altora, etc;
c. pacate impotriva Duhului Sfant. Acestea sunt cele mai grave pacate facute de oameni pe pamant pentru ca hulesc pe Dumnezeu si alunga harul Duhului Sfant de la om. Dintre acestea amintim : necredinta in Dumnezeu, apostazia ( lepadarea de credinta ) , eresul, secta, deznadejdea, sinuciderea, ura de om pana la moarte, prea marea incredere in Dumnezeu, injuraturile etc.
De aici, de exemplu, ar reieși că desfrânarea e mai acceptabilă decît răpirea și înjurăturile, punct de vedere ce convine multora.Cele dintai se numesc " pacate capitale " , pentru ca sunt cele mai numeroase si stapanesc pe cei mai multi oameni.
Din câte-mi dau seama, cazuri de astea sunt extrem de rare. Nu-mi dau seama ce situaţii de urgenţă ar fi în cazul monahilor...În Sfântul Munte spovedesc şi alţi preoţi în afară de stareţ mai ales cînd lipseşte periodic? (Mă refer la cazurile de urgenţă a monahilor pt spovedanie, ştiind că gîndurile le pot mărturisi chiar şi la un monah îmbunătăţit).
Exact așa spunea și duhovnicul meu din tinerețe, și pe atunci eram mulțumit de această formulare.1. Eu spun "formula de dezlegare" în felul următor: "Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte [prin mine], fiule /fiică (N), şi să-ţi lase ţie toate păcatele, în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin".
Noul Testament nu conţine niciodată expresia "iertarea păcatelor", ci numai "lăsarea păcatelor". Asta este traducerea exactă a verbului grecesc "afino", chiar dacă în româna modernă el a căpătat un sens contrariu. Un echivalent frazeologic ar fi "a trece cu vederea" care, bineînţeles, are aceeaşi finalitate ca şi "iertarea", dar subliniază un alt aspect.1. Ce înseamnă azi să-ți lase păcatele ? Termenul este cam nepotrivit, pt că dă un înțeles contrar celui intenționat.
Bine, cândva eu m-am mulţumit cu scoaterea expresiei "şi eu nevredinciul preot", dar între timp am trecut la o cu totul altă rugăciune. Şi e vorba anume de rugăciune prin care cer iertarea, nu de o formulă de dezlegare care ar proclama-o.Cred că continuarea discuţie trebuie să aibă în vedere anume această diferenţă. Cred că uneori exagerăm cu închipuirea că Dumnezeu chiar dezleagă tot ce dezlegăm noi, obligându-L parcă pe Dumnezeu să se conformeze nepriceperii sau chiar ignoranţei noastre. Mă tem că nu tot ceea ce preoţii dezleagă ajunge să dezlege şi Dumnezeu...2. finalul ”în numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh” aparține textului scolastic ”eu, nevrednicul preot, te iert în numele...”
dar în reformularea propusă de sf. vs. nu stă bine deloc. Cum poate să ierte Domnul Hristos în numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh ? Seamănă cu ”formula” însușită de mulți preoți care se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului Hristos în numele Tatălui și...
Logic o fi, dar teologic nu prea. Mântuirea ("obiectivă") a fost realizată o dată şi pentru totdeauna. Jertfa de pe Cruce a fost suficientă şi ea are putere (prin credinţa fiecăruia) să spele păcatele care se vor face până în ultima clipă a istoriei. Nu mai este nevoie de o altă Jertfă şi nu putem să-I cerem lui Hristos să facă mai mult decât a făcut. Deci formula mi se pare defectuoasă dpdv dogmatic.3. Înlăturînd această formulă finală, am putea încheia așa: ”să-ți ridice toate păcatele pe Cinstita Sa Cruce, Amin”, moment în care binecuvîntăm creștetul penitentului aflat sub crucea de pe epitrahil. Când epitrahilul este ridicat, penitentul sărută crucea. Nu sună mai logic așa ?
La prima vedere, rugăciunea ”Să te ierte pe tine fiule, și să-ți lase ție toate păcatele” pare a fi o proclamare, dar de fapt ea este, așa cum am spus, un otpust analog cu otpusturile celorlalte slujbe, și ca atare este cu adevărat o rugăciune prin care ne încredințăm harului și iubirii de oameni a lui Dumnezeu.între timp am trecut la o cu totul altă rugăciune. Şi e vorba anume de rugăciune prin care cer iertarea, nu de o formulă de dezlegare care ar proclama-o.Cred că continuarea discuţie trebuie să aibă în vedere anume această diferenţă.
Mîntuirea subiectivă este o împărtășire - aici și acum, după măsura și lucrarea fiecăruia - din cea obiectivă. Ceea ce Hristos a făcut odată se actualizează în viața fiecărui credincios prin rînduielile Bisericii, altfel nu ar mai fi nevoie de ele. Așa cum Hristos ”pururea Se junghie, sfințind pe cei ce se împărtășesc cu Dînsul”, așa mereu ridică păcatele celor ce se întorc la El cu pocăință. Tatăl Meu pînă acum lucrează, și Eu lucrez..Mântuirea ("obiectivă") a fost realizată o dată şi pentru totdeauna. Jertfa de pe Cruce a fost suficientă şi ea are putere (prin credinţa fiecăruia) să spele păcatele care se vor face până în ultima clipă a istoriei. Nu mai este nevoie de o altă Jertfă şi nu putem să-I cerem lui Hristos să facă mai mult decât a făcut. Deci formula mi se pare defectuoasă dpdv dogmatic.
Înapoi la “SFINTELE TAINE şi IERURGIILE: istorie, rânduială şi explicaţii”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori