Mesaj necititde protosinghel » 10 Oct 2008, 22:52
Aceasta, într-adevăr, e o problemă de istorie a Crezului nostru. O să încerc să fac o mică sinteză:
Pe lângă aşa zisul Crez "Niceo-Constantinopolitan", Biserica mai cunoaşte alte 2 Simboluri de Credinţă foarte importante: cel Apostolic (?) şi cel Ierusalimitean, citat pe la anul 350 de Sf. Chiril al Ierusalimului în Catehezele sale. Foarte multe expresii din aceste simboluri sunt comune.
Simbolul zis "Apostolic", a cărui rădăcini nu pot fi găsite mai devreme de sec. III şi care este citat foarte des în Apus spre sfârşitul secolului IV şi chiar mai târziu, a influenţat şi el foarte mult varianta finală a Crezului nostru de la Constantinopol din anul 381. O influenţă deloc neglijabilă a avut-o şi crezul Ierusalimitean.
Unii teologi apuseni, inclusiv teologul român Ioan Ică jr. ("Canonul Apostolic", pp. 205-232) consideră că, Crezul nostru nu tb numit "Niceo-Constantinopolitan", ci "Romano-Canstantinopolitan". Mi se pare totuşi afirmaţia puţin forţată. În primul rând, nu e vorba aici de un "Crez roman", ci de unul cu adevărat "Apostolic", care, deşi a fost folosit mai mult în Apus (mai ales în Milan şi Galia şi mai puţin la Roma - !), se trage din Răsărit şi îşi are rădăcinile în tradiţia apostolică. În al dolea rând, denumirea de "Crez Romano-Constantinopolitan" neglijează influenţa puternică a Crezului Ierusalimitean, nemaivorbind de contibuţia Niceeană. În al treilea rând, o astfel de denumire nu e tradiţională şi are un iz ecumenist foarte evident.
Iar acum revin la "Cred" şi "Credem"
Ekthesis-ul de la Niceea, întrucât era o mărturisire de credinţă antiariană a celor 318 de episcopi, are la început cuvântul "credem" (plural), după care urmează celelalte formule de credinţă, care au fost însă uşor modificate în 381 cu expresii din celelalte două simboluri amintite mai sus.
Singurul Crez care aavea atunci forma de singular "Cred" este Simbolul Apostolic, folosit cu precădere la Botez, şi de acolo această formă a fost preluată şi de varianta finală de la Constantinopol, pt că acest Crez avea ca primă menire, folosirea lui la Botez.
Abia spre sf. secolului 5 - încep. sec. 6, Crezul este introdus şi în Liturghie, unde parcă s-ar simţi iarăşi nevoia de plural...
Cu toate acestea, eu optez pt singular, chiar şi atunci când Crezul este rostit sau cântat în comun, pt că aceasta accentuează credinţa personală a fiecărui ins în parte, care-şi asumă liber şi conştient acest Crez.