Din moment ce nu se spovedeste la parintele din sat, pentru ea dansul nu este duhovnic. Ea nu are propriu-zis un duhovnic.
S-ar putea sa gresesc, dar eu asa stiu.
Pana am ajuns la duhovnicul meu de acum, pe care il am de 3 ani, m-am spovedit la 10 preoti, incepand din adolescenta. Chiar ma gandeam la asta intr-o zi si am inceput sa-mi amintesc. Mergeam fie la preotii de la biserica din cartierul meu (3 preoti slujesc aici), fie la manastirile pe care le vizitam de cate ori aveam ocazia si simteam nevoia. Unul din parintii la care ma spovedeam in adolescenta m-a indemnat sa cercetez parintele la care merg, in sensul ca sa nu ma avant la primul iesit in cale, ci sa fiu atenta la parintele pe care Dumnezeu mi-l trimite potrivit sufletului meu si asa am facut.
Parintele meu duhovnic de acum slujeste la doi kilometri de casa mea, dar distanta asta nu-i nimic.
Parintii de la manastire m-au ajutat la randul lor cu sfaturi si cu indemnuri potrivite cand m-am spovedit la manastire.
Eu te incurajeze sa mergi cu ea acolo unde o cheama sufletul, cine stie cum lucreaza Dumnezeu in inima sa. Un parinte de acolo poate ajunge la inima surorii tale.
Mai spun ceva si inchei.
Nu consider ca parintele din sat trebuie sa mearga sa cerceteze ce-i cu oamenii, ci oamenii sa vina sa intrebe, ca caute, sa cerceteze. Spun asta pentru ca parintele, oricata dragoste ar avea, nu poate forta pe nimeni sa intre in bierica sau sa vina sa se spovedeasca, ci omul sa aiba pornirea aceasta, iar cand vine, sa-l gaseasca pe parinte la post, pe metereze.
Asa ca, acum, daca sora ta doreste sa mearga la manastire, sa se spovedeasca, sa mearga. O cheama acolo Domnul.