Mesaj necititde Ioan Cr » 08 Aug 2008, 21:08
Multumesc Iuliana, pentru acest frumos raspuns.
Imi aduc aminte de un titlu la diaconul Andrei Kuraev, "Cum sa supravietuiesti in Biserica", care descrie foarte bine acest fenomen (universal, de altfel, nefiind vorba doar de incepatori). Analogia care imi rasare imediat este cu dragostea de sot si sotie, cu casnicia, cu intretinerea "focului din vatra". Ultima este o dragoste activa, pe care o cladesti din temelii in fiecare zi, cum spunea un poet. Intai ti se da in dar, te indragostesti "firesc" si te bucuri "de la sine", ca si cum ai zbura cu niste aripi lipite de altcineva, gratuit. Dar cu timpul, te deprinzi cu ele, parca devin parte din tine, si in cele din urma iti trebuie chiar un efort ca sa ti le remarci, ca sa ti le bagi in seama. Paradoxal. Dar asa este cu orice lucru cu care ne obisnuim prea mult. Devine o unealta, pe care o folosim la altceva si care nu se face observata decat atunci cand da gres, cand nu mai foloseste sau chiar incurca. Iar proba de maturitate aici este felul cum o recuperam - daca o recuperam - si mai ales cand o recuperam. Daca ne ingaduie Dumnezeu o cadere-doua, nu ne-o ingaduie in zadar. Este si acesta un mare dar, cu noi aripi, care poate avea aceeasi soarta... O dragoste desavarsita stie mai ales sa se asigure, sa se pazeasca din timp, sa previna. E ca si focul din vatra. Te asiguri cu vreascuri, cu lemne, cu carbune. Trebuie si sa veghezi sa nu se stinga, sau sa nu te innadusi cu cahla, sau sa nu te arzi. Dar intelepciunea nu se da in dar. Chiar si la Solomon - a cerut-o in dar, i s-a dat, insa i-a trebuit si efort ca sa o intretina. Iar efortul cere timp. Iar timpul rabdare. Iar rabdarea nadejde. Iar nadejdea credinta si dragoste. Lasati dragostea sa se maturizeze. Participati la ea. Privegheati la ea. Si toate cu Dumnezeu.
"Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi." (Psalmul 23:1)