Domnule Ioan Cr., cosmogonia in sens ortodox o cunosc probabil toti cei care intra pe acest forum si sper ca nu vreti sa afirmati ca n-as cunoaste-o. Intr-adevar, cartea Facerii ne spune ca lumea a fost facuta perfect:Marcus Aurelius, lumea a fost creata perfecta LA INCEPUT. Acum asistam la caderea ei. Aceasta este cosmogonia in inteles ortodox. Odata cu pacatul, moartea a intrat in lume. Este o schimbare radicala, nu vi se pare? Bine, aceasta este dogma noastra, veti zice. Dar tocmai PE EA o atacati in continuu Dvs. Si fără coerență.
Evolutionismul nu e o teorie despre Dumnezeu. El e o incercare de a explica structura lumii vii. Daca ideea de Dumnezeu si religia in general nu sunt capabile sa explice lumea vie, evolutionismul n-are nicio vina si nici nu e chemat sa le demoleze, ca tot vorbeam aici despre demolare. Nu puteti reprosa evolutionismului ca se ocupa de lucruri care nu intra in sfera sa de cercetare. Se intampla insa ca evolutionismul e teoria cea mai atacata de catre oamenii religiosi deoarece acesta infirma unul dintre adevarurile cele mai sfinte pentru acestia, anume ca omul a fost facut in mod direct de catre Dumnezeu intr-un act special de creatie, lucru care e descris intr-o carte la fel de sfanta si care e privita ca sursa suprema a adevarului. In postarea mea precedenta ii recomandam lui Floryan sa se uite peste "Novum Organonum" a lui Francis Bacon pentru a vedea ca in urma cu cateva secole paradigma cunoasterii umane s-a schimbat si adevarul nu mai e stabilit pe baza unor carti sfine, ci a experimentului. Evolutionismul nu e o excrescenta a religiei, ci isi are sursele in cu totul alta parte si se bazeaza pe un cu totul alt tip de gandire decat cea religioasa. Insa ce nu isi dau seama in general oamenii religiosi e ca daca tot au o atitudine razboinica fata de cunoastere ar trebui sa atace intreaga stiinta: fizica, pentru ca evolutionistii folosesc tehnici de datare radiometrica, geologia pentru ca in straturile geologice se gasesc fosile care nu au totusi o dispunere haotica, iar prin aceasta ele ne spun o poveste, chimia organica, deoarece cercetarea ADN-ului (chiar si al unor organisme disparute de zeci de mii de ani) confirma povestea straturilor geologice etc. Daca dumneavoastra vi se pare plictisitoare nevoia unora de a intelege ce s-a intamplat in trecutul nostru indepartat, e problema dumneavoastra.Deci nu este de loc straniu să observăm destule imperfectiuni, degradare sau invers, desăvârșire. Este loc pentru toate. În această paradigmă evolutionismul este o încercare disperată de a-L scoate pe Dumnezeu de acolo de unde nu este, cu alte cuvinte, zadarnică și plictisitoare.
Dumneavoastra imi reprosati intelegerea eronata a cosmogoniei biblice si n-am sa v-o iau in nume de rau deoarece e posibil ca eu sa nu fi fost suficient de clar in ceea ce am spus. Sunt de acord cu dumneavoastra ca in cosmogonia biblica pacatul marcheaza tranzitia de la o lume perfecta la una imperfecta marcata pana in cele mai mici detalii de prezenta pacatului. Nu cred ca am o intelegere eronata a cosmogoniei biblice. Consider insa aceasta cosmogonie biblica drept eronata, ceea ce e cu totul altceva. Probabil ca de aceea vi s-a parut ca n-o inteleg, deoarece consider ca lucrurile stau cu totul altfel decat in ceea ce numim cosmogonie biblica. De ce? Tocmai pentru ca daca privim realitatea din prisma cosmogoniei biblice apar probleme.Am afirmat mai sus înțelegerea ERONATĂ a cosmogoniei ortodoxe pentru că insistati să atribuiti lui Dumnezeu imperfecțiuni care aparțin lumii de DUPĂ cadere. Pacatul stramosesc a alterat fundamental fenomenul vieții, pentru ca moartea nu a existat, si nici boala. Încercați pentru o clipă să priviți lucrurile din aceasta perspectiva. Oare cer prea mult?
Asa inteleg si eu.Sunt de acord cu dumneavoastra ca in cosmogonia biblica pacatul marcheaza tranzitia de la o lume perfecta la una imperfecta marcata pana in cele mai mici detalii de prezenta pacatului.
Ok, să vedem care sunt aceste dificultăți.Nu cred ca am o intelegere eronata a cosmogoniei biblice. Consider insa aceasta cosmogonie biblica drept eronata, ceea ce e cu totul altceva. Probabil ca de aceea vi s-a parut ca n-o inteleg, deoarece consider ca lucrurile stau cu totul altfel decat in ceea ce numim cosmogonie biblica. De ce? Tocmai pentru ca daca privim realitatea din prisma cosmogoniei biblice apar probleme.
Lumea a fost perfectă din momentul zero și pînă la comiterea neascultării. Lumea nu ar fi fost perfectă, dacă omul, înzestrat cu rațiune, nu ar fi capabil de libertate, iar exercițiul libertății presupune imperfecțiunea ca efect potențial, căci a nu asculta de Dumnezeu înseamnă a nu da valoare omniștiinței Sale care prevede alegerea cea mai bună, dar nu poate să o impună (căci ar contrazice liberul arbitru).1. Lumea e facuta de o fiinta perfecta, spuneti dumneavoastra. La randul ei lumea a fost la inceput perfecta, afirmati de asemenea. Da, numai ca lumea nu e numai ceea ce a fost la inceput, ci e tot ceea ce a fost si este in lume de la inceputurile ei si pana acum. Presupozitia implicita de la care porniti se pare atunci cand definiti conceptul de lume nu ia in considerare factorul timp.
Bineînțeles, m-am referit la înțelesul de "cel mai bun", summum bonum.Orice eveniment in lume se petrece undeva si candva. Or o lume perfecta in care nu se petrec evenimente nu e o lume. E nimic. Pe de alta parte o lume perfecta in care se petrec evenimente nu e o lume perfecta. De ce. Cuvantul "perfect" vine din latinescul "perfectum" care inseamna "facut pana la capat, facut pe de-a-ntregul". Or o lume in care se petrec evenimente e o lume in care mereu apare ceva nou, adica nu e o lume perfecta. Incercati sa nu mai folositi cuvinte de genul "perfect" care in anumite contexte pot sa genereze contradictii logice. Eventual puteti spune ca lumea la inceput era mai buna decat acum, deoarece omul traia in armonie cu divinitatea nu se intamplau lucruri rele si soarele rasarea pe cerul fara nori etc. etc.
Certitudinea cunoașterii noastre vine din verificare - iată de ce ea nu poate pătrunde perfecțiunea, pentru că nu știe să recunoască incomparabilul. Ca atare, însă, sub îndrumare adecvată, ea poate și trebuie să contempleze perfecțiunea.2. Imi veti reprosa desigur ca mintea mea e incapabila sa priceapa cum se face ca lumea era perfecta la inceput si de aceea, atunci cand incerc sa folosesc logica pentru a pricepe lucrurile, apar contradictii pe care mintea noastra nu le poate rezolva. Da, numai ca aceeasi logica o folosim si atunci cand spunem ca o fiinta perfecta a creat la inceput o lume perfecta. De unde stiti ca ducand un asemenea gand mai departe nu va veti lovi la randul dumneavoastra de contradictii generate de limitele gandirii umane care vor invalida afirmatia dumneavoastra initiala? Asadar, logica omeneasca poate fi folosita pentru a pricepe cum a fost facuta lumea? Daca da, atunci ganditi-va un pic la contradictiile care apar atunci cand incercam sa gandim o lume perfecta. Daca nu, atunci sa n-avem pretentia ca asa zisa cosmogonie biblica sa aiba vreo valoare explicativa in ce priveste nasterea lumii. O fi poezie, meditatie asupra absolutului, dar explicatie nu. Conditia minimala a oricarui demers explicativ e sa nu fie autocontradictoriu. Dupa aceea abia putem vorbi despre adecvarea la realitate etc.
Asa este, cu condiția că înțelegem corect lucrurile.3. Daca un tip de cosmogonie se dovedeste a avea probleme grave, nu e firesc sa cautam un alt tip de cosmogonie?
Din 2 rele aleg răul mai mic. Prefer să cred că o ființă atotputernică a creat lumea din nimic, decât să cred cum nimicul a devenit "ceva" de la sine.4. Prin urmare, ce treaba mai avem cu cosmogonia biblica?
Te rog, citeste inca odata fraza asta. Citeste chiar de 100 de ori, daca e nevoie. E nevoie cu zeci de ore de discutii cu un crestin, si numai ocazional auzi ceva atata de sincer. Exprima tot ce inseamna crestinism: ignoranta voluntara. Un om care chiar doreste sa afle ce e adevarat si ce e fals nu are de ales in ceea ce crede, ci accepta ceea ce poate fi demonstrat, apoi renunta la ceea ce credea in caz ca informatii noi ii contrazic credinta.Din 2 rele aleg răul mai mic. Prefer să cred că o ființă atotputernică a creat lumea din nimic, decât să cred cum nimicul a devenit "ceva" de la sine
Nu cred că ceea ce nu este demonstrabil nu există, deși tot ce există trebuie să fie demonstrabil. Problema, cum ziceam, stă în metodă, în mijloacele de care dispunem. Bunăoară, știți poate despre experimentele geniului Tesla, care nici pînă azi nu au putut fi reproduse, pentru că nu a lăsat detalii tehnice despre mijoacele necesare. Tot așa, aproape orice artefact uman de valoare (praful de pușcă inventat de chinezi) nu poate fi obținut decît posedînd tehnologia și rețeta specifică.Pai atunci nu e mai sincer sa dam un sut la toate ideile nefondate si sa recunoastem ca habar nu avem?
De ce sa-ti traiesti viata mintindu-te pe tine si pe altii, ca esti in posesia unei cunoasteri care pana la urma nu exista?
Nici credința creștină nu obligă pe nimeni, ci oferă metoda (Sfînta Tradiție, inclusiv Biblia) care trebuie urmată pentru a atinge rezultatul propus (viața veșnică). Deci e vorba de un "protocol" care prescrie mijloacele necesare: iată de unde confuzia. Eu unul nu sunt adeptul credinței forțate și nici nu cred că este posibilă. La fel și iubirea, ca act de libertate prin excelență, se naște în sînul unei convingeri profunde, trăită în mod personal și care dăruiește la rîndul ei celuilalt libertatea.Eu nu stiu ce savanti ai auzit tu zicand ca ipotezele lor trebuie crezute neaparat. Absolut tot ce aud de la savanti se rezuma la "asta e concluzia mea si iata metoda ce am folosit ca sa ajung la ea". Nu sunt amenintari cu moartea sau iad etern, nu ofera recompense. Doar informatii care pot fi utile.
Avem multe lucruri în comun. Onestitatea este premisa cunoașterii adevărului.Si nu...ipotezele sunt considerate ipoteze. Daca unii sunt inprudenti si iau in considerare prematur, treaba lor. Deci sunt oarecum de acord cu tine, unii fac alegeri. Nu e un lucru bun nici in cazul acela.
Iti reamintesc ca am fost botezat cu forta, lucru ce nu o sa iert in veci parintilor mei.Eu unul nu sunt adeptul credinței forțate și nici nu cred că este posibilă.
Nu stiu ce iubire ai trait tu, dar hai sa povestesc eu. Fosta mea prietena, care era ultra-ortodoxa era extraordinar de geloasa. Mai intai insista ca nu se poate sex in afara casatoriei. Desigur, nu puteam sa merg nici la alte fete. Si mai era si extraordinar de geloasa, imi verifica emailurile si toate mesajele. Pana la urma m-am folosit de libertatea mea si am plecat, dar imagineaza-ti cum suna pt mine, cand un rob al lui Dumnezeu imi vorbeste mie de libertate in iubire.La fel și iubirea, ca act de libertate prin excelență, se naște în sînul unei convingeri profunde, trăită în mod personal și care dăruiește la rîndul ei celuilalt libertatea.
Da, o ceapa plus inca o ceapa fac doua cepe, desi daca luam in considerare ca nu exista doua cepe identice, lucrurile se complica. Legile dupa care functioneaza realitatea sunt perfecte (1+1=2 intotdeauna, F=m*a in orice conditii) si totusi lumea e imperfecta. Fiecare dintre noi e liber si cu toate astea libertatea unora incaleca libertatea altora. Libertatea crestinilor ortodocsi de a-si trage clopotele inainte de slujba imi incalca libertatea de a sta in liniste si libertatea mea de a bate la tobe incalca libertatea vecinului meu de a-si spune rugaciunea inainte de culcare. La fel, libertatea mea de a merge la clopotar pentru a-i spune sa nu mai tulbure linistea publica ii incalca acestuia libertatea religioasa in acelasi mod in care libertatea vecinului meu de a-mi sparge tobele imi incalca mie libertatea de expresie artistica. Lumea asta cu legile ei perfecte si cu libertatea ei cu tot e imperfecta si nu vad cum alegerile noastre libere ar putea face din aceasta lume o lume perfecta in asa fel incat sa ne si pastram libertatea si in acelasi timp sa nu ingradim libertatea celorlalti. Cel mult am putea sa ne folosim ratiunea pentru a mai diminua intr-o anumita masura efectele haosului pe care comportamentul nostru il produce. De altfel acesta e (sau ar trebui sa fie) rolul legilor: de a diminua haosul existent in societate si in lume in general, ca de eliminat nici nu cred ca se pune problema.Lumea a fost perfectă din momentul zero și pînă la comiterea neascultării. Lumea nu ar fi fost perfectă, dacă omul, înzestrat cu rațiune, nu ar fi capabil de libertate, iar exercițiul libertății presupune imperfecțiunea ca efect potențial, căci a nu asculta de Dumnezeu înseamnă a nu da valoare omniștiinței Sale care prevede alegerea cea mai bună, dar nu poate să o impună (căci ar contrazice liberul arbitru).
Ceva poate parea de neinteles din doua motive: fie ca e prea complicat pentru ca mintea noastra sa-l inteleaga, fie ca nu e nimic de inteles in el. Pentru primul caz am putea sa dam ca exemplu lumea. Unele aspecte ale ei sunt atat de complexe incat e poate imposibil sa le intelegem. Pentru al doilea caz as da ca exemplu lucrurile care nu exista. Din moment ce ele nu sunt, n-am ce sa pricep in legatura cu ele. Problema e ca pana nu pricepem un lucru n-avem de unde sti daca el e prea complicat pentru ca mintea noastra sa-l inteleaga sau pur si simplu el nu exista. Ganditi-va putin la ideea de eter care a marcat intreaga fizica a secolului al XIX-lea si care a servit drept sistem de referinta universal in care actionau legile mecanicii. Pana la un anumit punct el si-a facut foarte bine treaba, desi nimeni n-a reusit sa puna la punct un experiment prin care sa-l detecteze. Experimentul lui Michelson si Morley l-a cam clatinat in 1887, iar Einstein l-a facut praf in 1905. S-a dovedit ca in spatele misterului acestui eter nu se afla nimic si ca de fapt realitatea e cu totul altfel decat credeam. La fel, s-ar putea ca acel "incomparabil" despre care vorbiti dumneavoastra sa nici nu existe, iar realitatea sa fie cu totul alta.Certitudinea cunoașterii noastre vine din verificare - iată de ce ea nu poate pătrunde perfecțiunea, pentru că nu știe să recunoască incomparabilul. Ca atare, însă, sub îndrumare adecvată, ea poate și trebuie să contempleze perfecțiunea.
Domnule Ioan Cr., e mare necaz in ceea ce spuneti! Spun asta pentru ca am avut mult necaz din pricina unora care intelegeau prin rau lucruri care n-aveau nicio legatura cu raul. Binele si raul, ce sunt ele? Aici trebuie sa analizam unele lucruri. Se spune ca omul trebuie sa faca binele si sa se fereasca sa faca rau. Pisicile, cainii, soarecii nu au asemenea obligatie, ci numai oamenii. Inseamna ca binele si raul au oarecare legatura cu capacitatea omului de a gandi. Si intr-adevar oamenii au datoria morala de a spune adevarul si de a nu minti. Am sa ma leg aici doar de acest aspect al ideii de bine lasand la o parte alte chestiuni precum: necesitatea de a-i ajuta pe ceilalti, de a-i proteja, de a fi echitabil care nu au o legatura directa cu ideea de cunoastere. Va propun urmatoarea situatie: il vad pe vecinul meu ca iese din casa cu o umbrela si ii spun ca azi n-are sa ploua si deci n-are rost sa-si ia cu el umbrela. Omul ma asculta, pleaca de acasa si pe drum il prinde ploaia. Am facut un lucru rau? Da, pentru ca omul s-a udat din cap pana in picioare. Am facut un lucru imoral? Nu, pentru ca eram convins ca n-are sa ploua, aflasem asta de la meteo. Trecand dincolo de polisemia cuvantului "rau", observam ca raul moral, in cazul nostru minciuna, depinde de dorinta cuiva de a face ceva rau, in cazul nostru de a spune un neadevar si de a convinge pe cineva de acest neadevar cu scopul de a-l face sa sufere. Asadar simpla convingere (eu as numi-o credinta) nu e nici buna nici rea. Incercarea insa de a convinge pe cineva cu scopul de a-i face rau e rea. Faptul ca dumneavoastra credeti un lucru sau altul nu poate fi in sine rau, desi, la fel ca in povestea cu umbrela credinta poate sa produca un rau. E ciudat, nu-i asa? Nu degeaba spuneam ca lumea e cam haotica. Chiar daca avem cu totii intentii bune, uneori treaba iese pe dos.Din 2 rele aleg răul mai mic. Prefer să cred că o ființă atotputernică a creat lumea din nimic, decât să cred cum nimicul a devenit "ceva" de la sine.
Nu stiu cum ati ajuns la aceste rationamente plecand de la ceea ce am spus. Sunt de acord ca ratiunea este cea care tine in frau haosul rezultat din exercitarea "bunului plac", dar nu sunt de acord cu teza precum ca libertatea ar duce la haos. Libertatea nu este acelasi lucru cu "bunul plac" (=eu vreau, mie imi place, adica toate expresiile egoismului cel mai profund, dorintele autentice, nemascate de cenzura moralei). Ea este rezultanta facultatii de rationare, care alege din toate efectele posibile (concepute plecand de la datul concret) pe acela care ne apropie cel mai mult de independenta. Cea din urma, adica independenta, este existenta in sine si pentru sine, care nu este "declinabila", deci o stare de non-competitie, o perpetuare pura. Singura fiinta care corespunde acestei stari de independenta este Dumnezeu, prin care numai aceasta independenta poate fi impartasita. Conditia unica este participarea la ratiunea Sa, singura omnistienta (care dispune de intreaga istorie si alege efectul cel mai indepartat si cel mai adecvat, tot asa cum fac jucatorii de sah cand prevad 10-15 mutari - doar ca pe scara infinit mai mare). Puteti sa va limitati la discutia filozofica a acestei definitii, daca aspectul religios va pare ofensiv sau inutil. Concluzia va fi aceeasi: libertatea NU EXISTA decat in forma relativa pe care ati expus-o mai sus (libertatea mea sfarseste acolo unde incepe libertatea celuilalt)....
Legile dupa care functioneaza realitatea sunt perfecte (1+1=2 intotdeauna, F=m*a in orice conditii) si totusi lumea e imperfecta. Fiecare dintre noi e liber si cu toate astea libertatea unora incaleca libertatea altora....
Ma refeream la altceva. Ganditi-va la jocul de puzzle. Jucatorul stie unde sa aseze elementul, daca are de fata (sau in minte, nu conteaza) tabloul complet. Uneori, poate combina elementele comparandu-le intre ele (spre ex., gasesti un ochi, cauti un altul, apoi cauti elementul ce contine nasul etc). Este exact ceea ce face stiinta. E limpede ca in momentul in care o lipsim de capacitatea de a verifica, incercarile ei vor fi zadarnice. Perfectiunea este incomparabila prin aceea ca este unica, ea nu poate fi copiata, nici inchipuita, ci doar contemplata. Ganditi-va la "Gioconda". Se zice ca numai Leonardo da Vinci a stiut EXACT ce stare sufleteasca contine zambetul ei - aceasta este "perfectiunea", fugace, completa, irezistibila.
Ceva poate parea de neinteles din doua motive: fie ca e prea complicat pentru ca mintea noastra sa-l inteleaga, fie ca nu e nimic de inteles in el. Pentru primul caz am putea sa dam ca exemplu lumea. Unele aspecte ale ei sunt atat de complexe incat e poate imposibil sa le intelegem. Pentru al doilea caz as da ca exemplu lucrurile care nu exista. Din moment ce ele nu sunt, n-am ce sa pricep in legatura cu ele. Problema e ca pana nu pricepem un lucru n-avem de unde sti daca el e prea complicat pentru ca mintea noastra sa-l inteleaga sau pur si simplu el nu exista. Ganditi-va putin la ideea de eter care a marcat intreaga fizica a secolului al XIX-lea si care a servit drept sistem de referinta universal in care actionau legile mecanicii. Pana la un anumit punct el si-a facut foarte bine treaba, desi nimeni n-a reusit sa puna la punct un experiment prin care sa-l detecteze. Experimentul lui Michelson si Morley l-a cam clatinat in 1887, iar Einstein l-a facut praf in 1905. S-a dovedit ca in spatele misterului acestui eter nu se afla nimic si ca de fapt realitatea e cu totul altfel decat credeam. La fel, s-ar putea ca acel "incomparabil" despre care vorbiti dumneavoastra sa nici nu existe, iar realitatea sa fie cu totul alta.
M-am referit doar la teza tezelor: originea lumii si a tot ce exista. Nimeni niciodata nu va putea demonstra in laborator acest lucru (dupa cum putem demonstra ca apa fierbe la 100 grade Celsius in dependenta de presiune/altitudine). Originea lumii nu poate fi observata, ca si toata istoria de altfel. Ceea ce ramane, este o simpla inductie, care in lipsa de verificare trebuie doar crezuta. In acest sens, cum ziceam, daca este sa aleg intre doua credinte, o aleg pe cea care in sine este mai coerenta. Nu are nimic de a face cu notiunile de bine sau de rau. Este mai mult o extensie a pariului lui Pascal, daca vreti....
Domnule Ioan Cr., e mare necaz in ceea ce spuneti! Spun asta pentru ca am avut mult necaz din pricina unora care intelegeau prin rau lucruri care n-aveau nicio legatura cu raul. Binele si raul, ce sunt ele? Aici trebuie sa analizam unele lucruri. Se spune ca omul trebuie sa faca binele si sa se fereasca sa faca rau. Pisicile, cainii, soarecii nu au asemenea obligatie, ci numai oamenii. Inseamna ca binele si raul au oarecare legatura cu capacitatea omului de a gandi. Si intr-adevar oamenii au datoria morala de a spune adevarul si de a nu minti. Am sa ma leg aici doar de acest aspect al ideii de bine lasand la o parte alte chestiuni precum: necesitatea de a-i ajuta pe ceilalti, de a-i proteja, de a fi echitabil care nu au o legatura directa cu ideea de cunoastere. Va propun urmatoarea situatie: il vad pe vecinul meu ca iese din casa cu o umbrela si ii spun ca azi n-are sa ploua si deci n-are rost sa-si ia cu el umbrela. Omul ma asculta, pleaca de acasa si pe drum il prinde ploaia. Am facut un lucru rau? Da, pentru ca omul s-a udat din cap pana in picioare. Am facut un lucru imoral? Nu, pentru ca eram convins ca n-are sa ploua, aflasem asta de la meteo. Trecand dincolo de polisemia cuvantului "rau", observam ca raul moral, in cazul nostru minciuna, depinde de dorinta cuiva de a face ceva rau, in cazul nostru de a spune un neadevar si de a convinge pe cineva de acest neadevar cu scopul de a-l face sa sufere. Asadar simpla convingere (eu as numi-o credinta) nu e nici buna nici rea. Incercarea insa de a convinge pe cineva cu scopul de a-i face rau e rea. Faptul ca dumneavoastra credeti un lucru sau altul nu poate fi in sine rau, desi, la fel ca in povestea cu umbrela credinta poate sa produca un rau. E ciudat, nu-i asa? Nu degeaba spuneam ca lumea e cam haotica. Chiar daca avem cu totii intentii bune, uneori treaba iese pe dos.
E teoria evolutionista ceva rau? Nu e nicidecum mai rea decat sistemul perodic al elementelor. Are vreo legatura cu morala? Nicidecum. E insa o teorie periculoasa pentru crestinism, deoarece crestinismul pretinde ca detine o cunoastere de tip absolut. N-ar fi o problema daca stiinta si religia ar avea domenii separate, insa lucrurile nu stau asa. Cele doua se suprapun pe alocuri, unul dintre punctele de conflict reprezentandu-l aparitia omului. Insa evolutia omului e parte a evolutiei speciilor si deci teologii se vad siliti sa atace tocmai fundamentele evolutionismului adoptand singura metoda de atac pe care o au la dispozitie si care e de fapt cea mai slaba: respingerea dovezilor observationale. De exemplu ceea ce biologii considera verigi intermediare sunt catalogate ca fiind irelevante. Pana acum n-au fost in stare sa construiasca o teorie. Aceasta ar fi cea mai tare cale de atac ce insa se afla dincolo de posibilitatile teoretice ale teologiei. Ceea ce unii numesc creationism sau "intelligent design" numai teorie stiintifica nu e.
Înapoi la “APOLOGETICĂ şi BIOETICĂ”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori