Mesaj necititde esenin » 22 Iul 2013, 21:59
Va sugerez un răspuns dincolo de definitii de scoala: „mistică” vine de la „mister”. Era o forma religioasă axată pe „trairea” misterului, şi nu pe cunoasterea „rece”. Blaga i-ar zice „trairea dionisiacă”, extatică. („EX-stază” inseamna „ieşire din sine”, in cazul celui beat, de pildă, sau furiosului, gelosului...etc). Forma modernă a religiei este mai adaptată omului actual, care nu mai iese din sine uşor. E mai „rece”. (de fapt, doar creştinismele, ptr ca islamul si judaismul il mai practica). Religiozitatea de azi este conştienta, (VREA SĂ FIE ) nu mistica. Acesta este chiar cloul: zona extazelor scapa conştiintei, deci nu prea ne mai vine s-o credem veridica. Totusi, la capatul drumului lucid, aceeia, foarte putini, care reusesc sa urce scara, nu mai sunt chiar in forma NOASTRĂ de constiinţa. Intra astea două forme schematice există multe declinări, variaţiuni. Pentru mine, care sunt obişnuit cu teologia vestică, „mistic” este, sa zicem, Jacob Boehme. Totusi nu trebuie inteles ca era lipsit de luciditate. (Dimpotriva). Nu stiu de-ajuns de bine cum cu cea rasariteana, unde „simtirea” e mult mai prezentă. In principiu rasariteanul ar trebui sa fie mai „cald”, mai aproape de experimentarea i-mediata.