Tot în cadrul prim al cunoaşterii, putem încadra şi acel tip de cunoaştere a lui Dumnezeu accesibil şi de această dată celor nebotezaţi, anume cunoaşterea lui Dumnezeu din lucrări. Despre acest tip de cunoaştere vorbeşte Domnul când Se adresează iudeilor:
37. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine.
38. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl.
2. Cunoaşterea lui Dumnezeu din făpturi, printr-o lucrare deosebită a harului Duhului Sfânt.
Acest stadiu net superior d.p.d.v.calitativ celui dinainte, este cel accesibil doar celor botezaţi şi care au primit Duhul Sfânt (prin mirungere azi). Acest tip de cunoaştere are ca fundament cuvântul Psalmistului: "Întru lumina Ta vom vedea lumină" (Ps.35:9). Timpul verbului (vom vedea) indică faptul că acest lucru nu era încă posibil atunci (perioada Vechiului Legământ) deoarece Duhul Sfânt nu fusese dat.
Explicarea stihului "Întru lumina Ta vom vedea lumină" (Ps.35:9) :
-"Întru Duhul lui Dumnezeu şi Tatăl, pe Fiul vom vedea, pe Lumina cea întreită şi nedespărţită, întru luminarea Duhului - pe Hristos, că nimeni nu poate zice Domnul Iisus, fără numai prin Duhul Cel Sfânt (1Cor.12:3).
Sf.Grigorie Teologul
;
-"Lumină însă este numit Duhul, deoarece toată necunoştinţa şi rătăcirea din toate sufletele o izgoneşte ...".
Sf Vasile cel Mare;
-"Dacă Fiul este Lumină din Lumină, când nu a fost întru Tatăl lumina Sa? Că precum este nedespărţită lumina de foc, aşa este nedespărţită Lumina de Tatăl Care Se naşte dintr-Însul". Sf.Chiril.
-"
12. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (Ioan.8)
Această formă de cunoaştere a lui Dumnezeu din făpturi, este una
contemplativ-comparativă (Rom.1:20). Astfel, prin contemplarea făpturii într-u lumina Duhului dar şi printr-o lucrare văzută a lui Dumnezeu, a explicat prin (analogie) Sf.Spiridon la Sin.1 Ecumenic dogma Preasfintei Treimi, folosindu-se de o cărămidă:
Cu acel filosof a cerut a se intreba Sfantul Spiridon, fiind barbat neinvatat, care numai pe Hristos stia si pe Acesta rastignit. Iar Sfintii Parinti, stiind invatatura lui, caci n-a avut cat de putina invatatura elineasca, il opreau, sa nu indrazneasca a se intreba cu acel sofist, care era mester la cuvinte. Dar acesta, stiind ce poate intelepciunea cea de sus si cat sunt de neputincioase puterile intelepciunii omenesti, s-a apropiat de barbatul acela, zicandu-i: “In numele lui Iisus Hristos, o, fiolosofule, ia aminte la mine si asculta cele ce voiesc a-ti spune”. Filosoful a zis: “Vorbeste si te voi asculta”. Sfantul a inceput a vorbi zicand: “Unul este Dumnezeu Care a facut cerul si pamantul, pe om din pamant l-a zidit si toate celelalte, cele vazute si nevazute le-a asezat cu Cuvantul si cu Duhul Sau. Pe acel Cuvant Il credem si noi, ca este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a milostivit de ratacirea noastra, S-a nascut din Fecioara, a vietuit cu oamenii, a patimit, a murit pentru mantuirea noastra, a inviat si impreuna cu El a inviat neamul omenesc. Pe Acesta Il asteptam sa vina, sa judece pe toti cu dreptate si sa rasplateasca fiecaruia dupa vrednicie si-L credem ca este de o fiinta cu Tatal, impreuna sezator si asemenea cinstit. Acestea astfel le marturisim fara ispitire si incercare si nici tu nu indrazni a ispiti cum sunt acestea; pentru ca acestea covarsesc intelegerea ta si sunt mult mai inalte decat toata cunostinta”.
Apoi, tacand putin, a zis: “Nu ti se pare si tie a fi acestea astfel, o! filosofule? Pentru ca sa te incredintezi de adevar, ia aminte la acest mic lucru, macar ca nu se cade sa asemanam firea cea indumnezeita si mai presus de fiinta, cu faptura zidita si stricacioasa. Dar, de vreme ce ochii sunt mai credinciosi decat urechile si cel care este putin credincios, nu crede cu inlesnire, daca nu va vedea ceva cu ochii cei trupesti, pentru aceasta voiesc sa va incredintez pe fata cu aceasta caramida, care este alcatuita din trei.
Acestea zicand sfantul, a facut semnul Sfintei Cruci cu dreapta, avand in stanga caramida si a zis: “In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”. Si indata strangand caramida, o! prea slavita minune! focul s-a ridicat in aer, apa s-a varsat pe pamant, iar lutul a ramas in mainile sfantului. Cei ce vedeau s-au inspaimantat si mai vartos filosoful, care, inspaimantandu-se cu sufletul, tacea, ca si cum nu mai stia sa vorbeasca, neavand gura s-o deschida impotriva cuvintelor sfantului, in care lucra o putere dumnezeiasca, incat s-au implinit cele scrise: “Nu sta in cuvant imparatia lui Dumnezeu, ci in putere”.
Dar tot aici (cunoaştere lui Dumnezeu din făpturi), prin Duhul Sfânt, cade asupra creaţiei lui Dumnezeu (în afara luminii trupeşti) o lumină gândită în care omul vede, oriunde priveşte, măreţia lui Dumnezeu, Frumuseţea Aceea Care atrage pe om irezistibil. Acest tip de vedere face pe om să socotească toate gunoaie pentru Hristos:
"Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc." (Filipeni.3:8).
Şi prin acest tip de vedere se naşte în om acea ură până şi faţă de sine, în sensul de neataşare, desprindere când acestea stau în calea mântuirii, desăvârşirii:
"Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu." (Lc.14:26)