Casnic, -i: Mt.10:25; 36, 1Tim.3:8. etc. Deci, nu greşim când înţelegem prin căsnicie împreună-vieţuire. Deşi, în limba noastră eu nu am auzit ca acest termen să fie folosit cu un alt înţeles decât strâns legat de acela al căsătoriei."Casnicie" poate veni si de la a face casa impreuna, nu neaparat de la cazna, desi presupune jertfa si renuntarea la ego-ul propriu si la trupul prorpiu.Uitati-va la celalalt cuvant pentru "casatorie": casnicie, adica "tortura", "cazna". E un sens (neplacut dar pedagogic) al casatoriei.
Tortura, cazna este o altă latură a vieţii de căsătorit. Nimeni nu poate evita lupta cu patimile, indiferent de calea pe care o urmează aici: căsătorit ori necăsătorit.
Lenea spre exemplu, dacă este o patimă ce mă stăpâneşte încă, ea va ieşi la iveală şi prin modul de viaţă specific căsătoriei. Lenea mea o va chinui pe soţie prin faptul că va trebui să muncească mai mult, făcând şi lucrurile pe care eu din lenevie nu le fac: să-mi spăl vasul din care mănânc, să fac curat prin cameră (-e), să fac pachetul la copii dimineaţa, etc., etc...
Un aspect al căsniciei care reduce la minimum posibil cazna, şi pe care eterodocşii nu-l pot înţelege (obiectiv vorbesc), este harul primit prin Taina Cununiei. Printre altele, acest har ne face posibilă desăvârşirea şi prin acest mod de vieţuire.
Pe lângă acestea, ....:
"1. Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră.
2. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire." Rom.15
În orice caz, de caznă nu putem scăpa pe aici, de vrem să ne mântuim.
Aţi atins foarte bine miezul problemei. Cununarea celor desfrînaţi, nu doar a 2-a sau a 3-a, ci mai ales prima, nu e nicidecum o premisă sau o întemeiere a familiei creştine, ci o amăgire spirituală cu consecinţe tragice.În BOR se obține ușor dispensă pe motivul: să nu trăiască în desfrânare, chiar daca și înainte și după, cei care solicită dispensa au fost și sunt desfrânați. Aceste fapte spun că a slăbit credința sau dreapta socoteală a ierarhiei noastre (este părerea mea).
Păi ca să înţelegi de ce divorţează lumea trebuie să încerci să înţelegi cei viaţa de familie, ce vor soţii unul de la altul şi care scopul că sau unit unul cu altul!Eu nu înţeleg de ce oamenii divorţează. Pornesc ei greşit în viaţă, adică nu pun la temelia familiei principii morale sănătoase, o concepţie de viaţă creştină etc !? Dacă e aşa înseamnă că nici la slujba Cununiei "nu au subscris" pt că ei nu pornesc la drum mişcaţi de rosturile pe care Taina Cununiei le învie prin cuvintele ei. Taina Cununiei dacă nu e trăită în noua familie, înseamnă că nici nu devine izvor de putere, viaţă pt a depăşi greutăţile putem spune deci că ea atâta timp cât nu dă roade, e ca şi inexistentă !? O Taină săvârşită inconştient, e valabilă !? Şi totuşi preoţi o permit, tinerilor inconştinţi , pt că altfel nu se explică divorţul lor ulterior .
Imi place foarte mult răspunsul tău. Simplu şi adevărat!Eu am gasit undeva un raspuns de ce nu este permis divortul si recasatorirea: Cand omul este departe de Dumnezeu si nu a gasit linistea duhovniceasca, este nefericit. Si da vina pe cel de langa el (sot/sotie). Se desparte, se recasatoreste, dar tot nu are fericire, pentru ca nu Il are pe Dumnezeu. Si asa va da vina toata viata pe celalalt. In schimb, daca te ocupi de starea duhovniceasca proprie si iti vezi de pacate, harul lui Dumnezeu iti da pace, iar pe celalalt il iubesti. Cu aspiratiile si neajunsurile lui. Iubirea dintre soti nu moare. Poate scade in intensitate uneori, dar poate fi reaprinsa. Casatoria de 48 de ani dintre parintii mei este o dovada.
Eu nu înţeleg de ce oamenii divorţează. ... .
Dacă nu mă cunosc, dacă nu-l cunosc pe celălalt adică acţionez inconştient nici nu se poate vorbi de căsătorie (de valabiliatea ei) care este un act conştient pentru a da roade. De aceea nu înţeleg eu de ce oamenii divorţează; este un nonsens: din nimic ei ajung să rupă, ce... nimicul!?Divorţează pentru că nu se cunosc sufleteşte cu adevărat unul pe altul, dar nici pe ei înşişi.
Dacă nu mă cunosc, dacă nu-l cunosc pe celălalt adică acţionez inconştient nici nu se poate vorbi de căsătorie (de valabiliatea ei) care este un act conştient pentru a da roade. De aceea nu înţeleg eu de ce oamenii divorţează; este un nonsens: din nimic ei ajung să rupă, ce... nimicul!?Divorţează pentru că nu se cunosc sufleteşte cu adevărat unul pe altul, dar nici pe ei înşişi.
Nu ştiu la ce te referi Nicoleta, însă trebuie să mai fac o specificaţie, părere personală. "Conştient" consider pe toţi creştinii care se căsătoresc din iubire în numele căreia sunt gata oricând să ocrotească, să jertfească, să apere pe celălalt şi nu exclusiv pe cei care se căsătoresc duminica la Liturghie, se împărtăşesc, nu fac "chef" mare etc., slavă Lui Dumnezeu ptr ei, însă şi prima categorie deşi nu au o purtare exterioară "ca la carte", au o idee interioară, incoştientă sau mai bine zis subconştientă bine fundamentată despre căsătorie.Ehe...câţi oameni inconştienţi nu s-au căsătorit!...
E simplu, priveşte doar în jurul tău. Sunt mulţi creştini ortodocşi căsătoriţi care după câţiva ani divorţează. Nu mă refer la cei pe care îi aminteşti tu, că ei nu divorţează decât cu mari excepţii, ci la oamenii care au idealizat iubirea, n-au trăit-o şi nici nu o cunosc măcar. La aceasta mă refer eu când spun că sunt inconştienţi, că nu se cunosc cu adevărat unul pe altul şi nici pe ei înşişi.Nu ştiu la ce te referi Nicoleta, însă trebuie să mai fac o specificaţie, părere personală. "Conştient" consider pe toţi creştinii care se căsătoresc din iubire în numele căreia sunt gata oricând să ocrotească, să jertfească, să apere pe celălalt şi nu exclusiv pe cei care se căsătoresc duminica la Liturghie, se împărtăşesc, nu fac "chef" mare etc., slavă Lui Dumnezeu ptr ei, însă şi prima categorie deşi nu au o purtare exterioară "ca la carte", au o idee interioară, incoştientă sau mai bine zis subconştientă bine fundamentată despre căsătorie.Ehe...câţi oameni inconştienţi nu s-au căsătorit!...
Cununia e validă şi indizolvabilă.Intrebarea ar fi: e valida sau nu acea cununie sau traieste in desfranare cu "sotul"?
2.Scriptura permite divorţul în cazul adulterului (pt demnitate / conştiinţă), dar nu şi recăsătorirea. După Noul Testament, recăsătorirea e permisă doar în cazul văduviei! Cred că acest lucru trebuie să ne pună mai mult pe gânduri...
3.recăsătorirea este îngăduită de Biserică doar pentru persoanele văduve (de obicei, după un an de la moartea soţului/soţiei) şi pentru cei care au rămas singuri după ce soţul/soţia şi-a abandonat familia împreunându-se cu altcineva.
Părinte Petru,Deci dacă un bărbat şi o femeie mai întâi au divorţat (din anumite motive, dar altele decât săvârşirea de către ei a adulterului) şi abia după o anumită perioadă s-au cunoscut şi doresc să se căsătorească, Biserica poate binecuvânta o astfel de căsătorie
Hai să le mai citim odată. Și să mergem la textele N.T. cu pricina:Eu nu văd nici o contradicţie între cele 3 afirmaţii.
Înapoi la “CANOANE şi REGULI BISERICEŞTI”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 6 vizitatori