Părinte Petru, în ceea ce priveşte articolul "Despre trezvia minţii", nu zic că ceea ce scrieţi este greşit, dar dacă din acest motiv ati renuntat la Facebook nu cred ca e corect. E drept ca nu stiu dacă aţi făcut-o din voie proprie sau pentru că v-a cerut duhovnicul, dar Biserica trebuie să folosească tehnologiile informaţionale pentru a-şi promova mesajul. Sigur că ortodoxia este cea mai dreaptă credinţă, dar avem multe neajunsuri, nu pe plan doctrinar, ci în ceea ce priveşte accentele şi organizarea.
Aceasta se vede şi când ne uităm la întâmplările legate de Sinodul de la Creta, când vedem zeloţi care să refuză să pomenească ierarhii pentru nişte motive false şi având în vedere faptul că nimic nu se schimbă în Biserica Ortodoxă (nu vorbesc de doctrină). Azi e imposibil ca un sinod să propună reducerea vreunui post, din cauza unei mentalităţi excesiv de tradiţionalistă. Din punct de vedere material, ţările ortodoxe stau mai prost. Aceasta nu înseamnă că ortodoxia e o credinţă greşită, dar arată că avem neajunsuri. Sigur că starea mai proastă pe plan material a ortodocşilor se explică şi prin problemele pe care le-a întâmpinat Biserica pe parcurus şi faptul că civilizaţia ortodox-bizantină a fost distrusă (căci în primul mileniu, o recunosc şi istoricii, Estul Europei era mai dezvoltat decât Vestul), iar marile centre ale creştinismului răsăritean din primul mileniu au fost cucerite. Sigur că se poate spune că spiritele rele îi ajută pe ereticii occidentali să o ducă mai bine şi că credinţa nu are scopuri de a ne simţi confortabil în lumea aceasta.
Dar nu doar pe plan material, dar şi spiritual o ducem mai prost. Dragostea e cea mai mare virtute. Dar în ceea ce priveşte milostenia şi caritatea mi se pare că ortodoxia stă mai prost decât catolicii şi protestanţii. La fel şi în ceea ce priveşte apostolatul. S-au făcut convertiri în ultimele secole, dar nu în măsura în care au făcut alte confesiuni. Şi de ce Biserica Ortodoxă pune atât de mult accent pe contemplare, iar pe alte lucruri mai puţin. Sfântul Nicolae Velimirovici zicea că postul, rugăciunea şi milostenia sunt cele trei expresii ale credinţei, nădejdii şi dragostei. Iar dragostea, spune Pavel, e cea mai mare dintre acestea trei, iar expresia ei e milostenia şi caritatea, la care se pot adăuga cuvântul bun şi apostolatul, pentru că ultimul salvează suflete, spre deosebire de milostenie care salvează trupuri. Ei bine, la rugăciune şi post (exprimări ale nădejdii şi credinţei) stăm bine, avem destule slujbe şi cele mai lungi posturi dintre toate confesiunile, dar la caritate şi misionarism stăm mai prost decât celelalte confesiuni. Ce este asta? Calitate în detrimentul calităţii? Se spune că Dumnezeu nu-ţi dă din traistă. Aşadar, multa rugăciune nu ajută fără fapte. Degeaba ne rugăm pentru covertirea ereticilor şi păgânilor, dacă nimeni nu face ceva în acest sens.
Nu neg că pe ereticii occidentali îi mai ajută şi demonii tocmai pentru că merg pe o cale greşită, dar pe noi, adevărata Biserică, nu ar trebui să ne ajute Dumnezeu astfel încât dacă nu în ceea priveşte starea materială, în ceea ce priveşte iubirea dintre oameni, caritatea şi apostolatul ar trebuie să stăm mai bine decât catolicii şi protestanţii? Nu înseamnă aceasta că din cauza păcatelor noastre nu suntem vrednici ca Dumnezeu să ne ajute?