Calendarul Ortodox de Stil Vechi, canonic ori nu?
Mesaj necititde Veniamin Ilie » 10 Apr 2010, 01:54
La anul 1583 a fost dată prima anatemă asupra Calendarului Grigorian.
Eremia, Patriarhul Constantinopolului, Sofronie, Patriarhul Ierusalimului şi Silvestru, Patriarhul Alexandriei, împreună cu arhiereii din întreaga Biserică Ortodoxă Răsăriteană, aruncă anatema asupra inovaţiei papei Grigorie al XIII-lea, pecetluind astfel:
,,Oricine nu urmează învăţăturile Sfintei noastre Credinţe strămoşeşti, după cum au aşezat şi cele şapte Sfinte Soboare Ecumenice, care au hotărât pentru Sfintele Paşti şi pentru Calendar şi care bine le-au legiuit să le urmăm, şi va voi să urmeze după pascalia şi după calendarul cel născocit de ateii lui papa sau se va împotrivi la toate acestea şi va voi să strice dogmele şi tradiţiile, pe care ni le-au predat Sfinţii Părinţi ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, să fie dat anatemii şi scos afară din rândul creştinilor Sfintei noastre Biserici cârmuite de Domnul nostru Iisus Hristos. (…) Şi când va sosi vremea, însuşi sângele vostru să-l vărsaţi, ca să păstraţi credinţa care ne-au lăsat-o Sf. Părinţi; şi mărturisirea voastră să o păstraţi şi să vă feriţi de aceştia. Să vă ajute Domnul nostru Iisus Hristos şi smeritele noastre rugăciuni să fie cu voi cu toţi. Amin.”
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
La anul 1756, Chiril, Arhiepiscop de Constantinopol şi Patriarh Ecumenic al Bisericii Ortodoxe, dă anatemă asupra celor ce încercau să ademenească pe ortodocşi să primească noul calendar. Astfel, Patriarhul Chiril pecetluieşte astfel:
,,Noi, pre care ne-a învrednicit Dumnezeu sfântul, să ne aflăm în fața acestui tron apostolesc și patriarhicesc, canonicește și apostolește, prentru ca să păzim cu credință fierbinte și evlavie Sfânta Credință Ortodoxă, pre cari am primit-o de la Sfinții Apostoli și de la cele VII Sfinte soboare a totă lumea, împreună cu Dogma celor VII Taine ale Sfintei noastre Biserici, Apostolească și Sobornicească de Răsărit, și acestea să le ținem curate și nepătate, dupre cum de sus și de la început, Biserica Lui dumnezeu le-a primit de la Sfinții Apostoli, neclintite, fără de adăugire sau să scoată niciun cuvânt, până astăzi, și nici până la sfârșitul veacului acestuia, le păstrează curate ca pre Mireasa Domnului nostru, Iisus Hristos. Mai întâi, să păzim apostoleștile și soborniceștile Canoane, nemișcate și neștirbite, după cum le-am apucat. Al doilea ca, luând toate armele Duhului Sfânt, să ridicăm și să ștergem cu desăvârșire, cu înfricoșat blestem și veșnică anatemă, împotriva acelora cari ar îndrăzni să facă pogorământ, ca să primească orice adăugire ori scoatere – cât suntem în viață și dupre moartea noastră -, până la sfârșit. Deci, cu puterea și darul Prea sfântului Duh, cel dătător de viață, disprețuim și aruncăm, cu desăvârșire, cea spurcată și necurată și hulitoare și neaprobată, cea întru fărădelege alcătuire scrisoare ereticească, și mergem dupre Sfântul Apostol Pavel, cari zice:,,Oricari ar adăuga ori ar șterge un cuvânt, acela să fie anatema de șapte ori!” Și așa ne-am hotărât cu tot sfințitul cler, cari este cu noi și cu adunarea, creștinească, să dăm anatema de trei ori, fie că sun din rândul clericilor, fie al mirenilor, despărțiți sunt de la Domnul Dmnezeu Atotțiitorul, blestemați și neiertați și, dupre moarte să nu putrezească. Să putrezească pietrele și fierul, dar ei niciodată. Să moștenească lepra lui Ghiezi și să se spânzure ca Iuda, că fie suspinând și tremurând pe pământ ca și Cain, mânia Lui Dumnezeu pe capetele lor, să fie la un loc cu Iuda și cu iudeii cei luptători de Dumnezeu, să crape pământul și să-i înghită ca pre Datan și Aviron, îngerul Lui Dumnezeu să-i gonească pe ei în toate zilele vieții lor și toate blestemele Patriarhilor și ale Soboarelor să cadă pre dânși, să fie veșnic sub anatema și focul veșnic. Amin!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
În anul 1848 a fost dată o altă anatemă asupra noului calendar şi a inovatorilor, promovatorilor şi prozeliţilor papei. La acea vreme, Antim, Arhiepiscopul Constantinopolului, Chiril, Patriarhul Ierusalimului, Ierotei, Patriarhul Alexandriei, Metodie, Patriarhul Antiohiei, într-un cuget cu toţi arhiereii Sfintelor Sinoade ale celor patru Patriarhii ale Bisericii Ortodoxe la acea vreme, pecetluiesc astfel:
,,Ţinem mărturisirea curată, după cum ne-a predat-o Sf. Părinţi, respingând orice înnoire (reformă) ca o născocire a diavolului. Cel care primeşte înnoire nu mai predică curată şi întreagă credinţa Ortodoxă, care este asigurată şi păstrată din vechime şi care nu primeşte nici adăugare, nici micşorare, nici schimbare. Dacă cineva ar îndrăzni să schimbe, să sfătuiască sau să gândească una ca aceasta, singur s-a lepădat de credinţa lui Hristos şi singur a căzut în veşnica anatemă, pentru că a hulit împotriva Sf. Duh, zicând că nu s-a grăit adevărat în cărţi şi la Sf. Soboare a toată lumea. Toţi care au primit înnoiri (reforme)… de bunăvoie s-au îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină, fie că sunt papi, ori patriarhi, ori clerici, ori laici, ori înger din Cer” (Sursa: «Scrieri Duhovniceşti» ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, vol. 2, editura Gordian, Timişoara, 1996).
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
În anul 1924, când ierarhii compromişi şi coruţi de papistaşi au început să facă modificări în Tradiţiile Bisericii Ortodoxe, nu s-a ţinut cont de niciun Sfânt Canon, de nicio Predanie, şi nici de aceste Anatematisme.
Situaţia din România a fost cu mult mai cutremurătoare, întrucât nu numai calendarul a fost schimbat, ci şi Pascalia în anii 1926 şi 1929. Această schimbare necanonică a atras foarte mari consecinţe asupra ierarhilor, clericilor şi poporului care au sărbătorit paştile fără a se supune dogmatisitelor rânduieli pascale lăsate la Sfântul Sobor întâi Ecumenic de la Niceea. Această abatere grozav de mare a căzut sub Canonul întâi al Sinodului Local de la Antiohia, care porunceşte:
„Toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea Sfântului şi marelui Sinod, cel adunat în Niceea, în fiinţa bunei cinstiri a preaiubitorului de Dumnezeu împăratului Constantin, pentru sfânta Sărbătoare cea Mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi, şi lepădaţi de Biserică de vor stărui împotrivindu-se mai cu prigonire celor bine dogmatisite. Şi acestea să fie zise pentru mireni. Iar dacă vreunul dintre Preoestoşii Bisericii, Episcop, sau Presbiter, sau Diacon după hotărârea aceasta ar îndrăzni pentru răzvrătirea popoarelor şi tulburarea Bisericilor, a se osebi, şi cu Iudeii a săvârşi Paştile. Pe acesta sfântul Sinod din dată acum străin de Biserică l-a judecat. Ca pe unul ce nu numai luişi s-a făcut pricinuitor de păcat, ci şi multora de stricăciune şi de răzvrătire. Şi nu numai pe unii ca aceştia îi cateriseşte de Liturghie, ci i pe cei ce vor cuteza a se împărtăşi cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea cea dinafară, pe care o au câştigat sfântul Canon, şi Preoţia lui Dumnezeu.” (Canonul 1, Antiohia Siriei, la anul 341).
Făcând o analiză generală şi foarte amănunţită a evenimentelor, constatăm cu uimire că acei ierarhi care au devenit prozeliţii inovaţiilor papistăşeşti, nu cunoşteau învăţătura Bisericii Ortodoxe!!! De aceea în anuii 1926-1929 s-a făcut o abatere destul de gravă, care după cum citim în Canonul 1 al Sinodului din Antiohia Siriei, pricinuieşte pierderea puterii lucrătoare a harului. Dar, nu numai ierarhii din România au dat dovadă că nu prea au avut o pregătire ortodoxă, ci au dovedit cu iscusinţă că sunt destul de bine pregătiţi în filozofia catolicistă de a promova noua născocire, care dincolo de „îndreptarea” pe care o presupunea, aducea un lanţ întreg de erezii. Printre ereziile pricinuite de schimbarea Calendarului, amintim:
1. Denaturarea postului Sfinţilor slăviţilor Apostoli.
Datorită schimbării calendarului cu 13 zile după data calendarului iulian, pe baza căruia s-a stabilit Pascalia Soborniceştii Biserici, se face o modificare şi în cadrul anului Pascal, nu numai bisericesc.
După anul 1924, Patriarhia Română, sărbătorile cu dată fixă le-a serbat cu 13 zile după rânduiala lăsate de către Sfinţii Părinţi, iar sărbătorile care sunt stabilite de datele Pascaliei în fiecare an, le-a sărbătorit în continuare după vechea Pascalie. Acest lucru se întâmplă şi în celelalte state care au adoptat noul calendar în uzul bisericesc, cu excepţia Finlandei. Datorită acestei nepotriviri, s-a produs micşorarea postului Sfinţilor Apostoli cu 13 zile, ceea ce în anumiţi ani, când Paştile are o dată târzie, acest post este practic anulat. Această abatere nu s-a întâmplat niciodată în Biserica Ortodoxă, pentru că niciun Arhiereu nu a îndrăznit a dezlega hotărârile Sfintelor Sinoade. Cât despre data paştilor… numai în România s-a putut întâmpla o asemenea erezie… aste pentru că „întâistătătorul Bisericii Române, Miron Cristea, nu avea niciun fel de cultură ortodoxă şi mai ales trăire duhovnicească tradiţională, el fiind un greco-catolic, ales ca „mitropolit” al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române pentru a denatura Tradiţia şi pentru a subjuristdicţiona tainic şi făţărniceşte Biserica Ortodoxă papei, adică celui mai tiran potrivnic al Ortodoxiei.
2. Postirea în zilele de Harţi ale săptămânii „Sfintei Treimi”
În cinstea Praznicului Pogorârii Sfântului Duh, moment ce aminteşte înfiinţarea Bisericii Lui Hristos, şi spre Slava Sfintei Treimi, Sfinţii Părinţi au râdnuit ca în sptămâna de după praznicul Cincizecimii (Rusaliilor), să fie harţi, adică nu se posteşte. Ei bine, această rânduială a fost ţinută în Biserica Ortodoxă de secole, fără să se fi făcut vre-o schimbare. Însăşi Sfinţii Părinţi nu au cutezat a schimba ceva din ceea ce au lăsat alţi Sfinţi Părinţi. Cu toate acestea, iată că aceşti ierarhi fără frică de Dumnezeu, care la 1924 au schimbat rânduiala Ortodoxă pentru a da cinste inovaţiei papistăşeşti, au trecut peste toate rânduielile, pentru a se supune papei şi inovaţiilor eretice. Pentru acest fapt, scurtându-se postul Sfinţilor Apostoli cu 13 zile, când Paştile are o dată mai târzie, pentru a nu anula şi ei postul, îl mută în săptămâna de harţi a Sfintei Treimi. Astfel, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în Ortodoxie, s-a întâmplat la voia fostului greco-catolic Miron Cristea. Săptămâna de harţi a Sfintei Treimi, în biserica de stil nou a fost anulată şi înlocuită cu zile de post, ceea ce iarăşi aduce o erezie împotriva Predaniei şi Sfintei Tradiţii.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Aceste toate abateri generează o serie de alte multele, atrăgând nenumărate Anatemi şi canonisiri peste cei ce au primit noul calendar, sau peste cei ce îl folosesc în privinţa Sfintelor Sărbători cu dată fixă.
Pe lângă aceste erezii împotriva Predaniei şi Tradiţiei Bisericii Ortodoxe, noii calendarişti au mai primit o învăţătură de la catolici. După schimbarea din 1924, pentru că ierarhii compromişi şi fără de frica Lui Dumnezeu în inimile lor, nu suportau să fie mustraţi de Sfintele Canoane pentru fărădelegile lor, au împrăştiat în popor învăţătura că „Canoanele sunt bariere ruginite, trecute de timp”. Această aberaţie a fost contestată de către marii duhovnici ai acelei vremi, iar Sfântul Ioan Iacob Românul, a combătut foarte temeinic această erezie. După ce s-a opus primirii noului Calendar, Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ a plecat la Ierusalim, pentru că nu a mai făcut faţă mulţimii bătăilor şi persecuţiilor care i se făcea de către organele de stat şi clericii înveninaţi cu răutate şi nevrednicie. Această vorbă „bariere ruginite” o folosesc şi astăzi ierarhii Bisericii de stil nou. Dar, cum ar putea cineva să numească „barieră ruginită” cârma Bisericii? De ce au ales termenul de „bariere ruginite”? Ei bine, să ne amintim mai întâi că o barieră, în înţelesul propriu al cuvântului, reprezintă o oprire. Sfintele Canoane ce opresc? Opresc pe ierarhi de la îmbuibare, îndestulare, averi, lux, patimi nefireşti, păcate strigătoare la cer, hirotonii pe bani, etc. Acum… mai are vreun caz să ne întrebăm de ce oare nu au mai vrut să păzească ei Sfintele Canoane…?
Cu toate că ierarhii noi-calendarişti susţin că ei nu mai urmează Sfintele Canoane, că sunt vechi, noi nu avem mai mare şi bună alegere decât a citi ceea ce spun Sfintele Sinoade despre Canoane:
„Canoanele cele aşezate de sfinţii Părinţi în fiecare Sinod până acum, am îndreptuit a se ţinea.” (Sinod IV Ecum. Canonul 1). Soborul VI Ecumenic, de asemenea, porunceşte:
„Au socotit însă Sfântul Sinodul acesta şi aceasta, preabine şi prea cu sârguinţă, ca şi de acum înainte să rămâie adevărate, şi întărite spre vindecarea sufletelor şi tămăduirea patimilor, Canoanele cele de sfinţii şi fericiţii Părinţi cei mai-nainte de noi primite şi întărite, dar încă şi predanisite nouă în numele sfinţilor şi slăviţilor Apostoli 85 la număr. Fiind însă că întru aceste Canoane se porunceşte să primim noi, aşezământurile cel prin Clement ale acestor sfinţi Apostoli, care în unele din vechi de către cei de străină slăvire pentru vătămarea Bisericii, oarecare neadevărate şi străine de Evsévie (bunacinstire) s-au vârât, frumuseţea cea de bună cuviinţă a Dumnezeieştilor Dogme înnegrindu-o, lepădarea Aşezământurilor celor de acest fel potrivit o am făcut spre zidirea şi asigurarea Creştineştii turme. Nicidecum judecând noi a fi primite neşterile ereticeşti minciuno-cuvântări, şi ale alătura cu adevărata şi întreaga învăţătura a Apostolilor. Pecetlui însă şi pe celelalte toate sfinţite Canoane aşezate de sfinţii şi fericiţii Părinţii noştri. Adică ale celor 318 sfinţi Părinţi adunaţi la Nicéea, şi a celor în Anghira, dar încă şi a celor Neocesáreea. Aşişderea şi ale celor în Gángra. Pe lângă acestea însă şi a celor în Antiohía Síriei. Dar însă şi ale celor în Laodíceea Frígiei. Încă şi ale celor 150 ce s-au adunat întru aceasta de Dumnezeu păzită împărătească cetate. Şi ale celor 200 ce mai întâi s-au adunat în Mitropolia Efesénilor. Şi ale celor şase sute treizeci sfinţi şi fericiţi Părinţi în Calcedón adunaţi. Aşişderea ale celor în Sardíkia. Încă şi ale celor în Cartagína. Dar însă, încă şi ale celor acum a doua oară întru această de Dumnezeu păzită şi împărătească cetate adunaţi în zilele lui Nectárie întâiului şezător [presedént] al împărăteştei cetăţii acesteia, şi a lui Teófil celui ce a fost Arhiepiscop Alexandríei. Dar şi ale lui Dionísie fostului Arhiepiscop al marei cetăţi Alexandriei. Şi ale lui Petru fostului Arhiepiscop al Alexandríei şi Mucenicul. Şi ale lui Grigorie fostului Episcop al Neocesáreei de minuni făcător, ale lui Atanásie Arhiepiscopul Alexandríei, ale lui Vasilie Arhiepiscopul Chesáriei Capadocie, ale lui Grigorie Níssis, ale lui Grigorie Teologul, ale lui Amfilóhie Episcopul Icónie, ale lui Timotéi Arhiepiscopul marei cetăţi Alexandríei celui mai dinainte, ale lui Teófil Arhiepiscopul Alexandríei, ale lui Kiríl Arhiepiscopul Alexandríei, şi ale lui Ghenádie fostului Patriárh al de Dumnezeu păzitei şi împărăteştei cetăţii aceştia. Dar încă şi Canonul cel aşezat de Ciprián fostul Arhiepiscop al ţării Áfrorilor [Carhidón] şi Mucenicul, şi de Sinodul său, care numai în locurile mai înainte zişilor mai întâi şezători, după obiceiul cel predanisit lor au stăpânit. Şi nimănui să-i fie slobod a preface Canoanele cele mai înainte arătate, sau a le strica, sau altele afară de Canoanele care ne stau înainte a primi, alcătuite de oarecare şi minciuno-suprascriere ale celor ce s-au apucat că cârciumărească adevărul. Iar dacă cineva se va prinde kenotomisínd [înnoind] vreun Canon din cele zise, sau apucându-se ar răsturna, vinovat va fi după Canonul cel de acest fel, a primi certarea precum acelaşi Canon învaţă, şi prin acelaşi întru ceea ce greşeşte a se vindeca.” (Sinodul VI Ecum. Canon 2).
Cu pecete canonicească, Sfinţii Părinţi ai celui de-al 7-lea Sobor Ecumenic, poruncesc: „Celor ce s-au norocit de vrednicia Ieraticească, mărturiile şi isprăvile le sunt însemnările [descrierile] cele ale canoniceştilor aşezământuri, pe care cu bucurie primindu-le, împreună cu apărătorul de cele Dumnezeieşti Davíd cântăm către Stăpânul Dumnezeu zicând: «În calea mărturiilor tale m-am desfătat ca întru toată bogăţia» şi «Ai poruncit dreptate a fi mărturiile tale în veac»; «Înţelepţeşte-mă şi voi fi viu» [Psalm 118: 14, 138, 144]. Şi dacă Proorocescul glas porunceşte nouă în veac să păzim poruncile lui Dumnezeu, şi să vieţuim întru ele, arătat este că ele rămân deapururea neclătite, şi nemişcate. Că şi văzătorul de Dumnezeu Moisí aşa zice: «Întru ele nu este cu putinţă a se adăogi, şi din ele nu este cu putinţă a se scădea» [A 2-a Lege 12: 32]. Şi Dumnezeiescul Apostol Petru întru acestea lăudându-se strigă: «La care doresc Îngerii a privi». Şi Pavel zice: «Sau noi, sau Înger din Cer, de va vesti vouă afară de ceea ce aţi primit, anátema fie» [Galateni 1: 8]. Deci acestea aşa fiind şi mărturisindu-ne nouă, bucurându-ne de ele, ca cum ar afla cineva dobânzi multe [Psalm 118, 162], cu îmbrăţişare primind Dumnezeieştile Canoane, şi întreg Aşezământul lor şi neclătit îl întărim, care s-a aşezat de către trâmbiţele Duhului prealăudaţii Apostoli, şi de către sfintele Ecumenice Sinoade, şi de către cele ce s-au adunat pe alocuri, spre predarea unor Aşezământuri ca acestea, şi de către sfinţii Părinţii noştri, că de unul şi acelaşi Sfânt Duh luminându-se, au hotărât cele folositoare, şi pe cei ce ei îi dau anátemei, şi noi îi anatematisim, iar pe cei ce îi caterisesc, şi noi îi caterisim, iar pe cei ce îi aforisesc, şi noi îi aforisim; iar pe cei ce îi dau certării, şi noi aşişderea îi supunem. «Că neiubitor de argint este chipul; îndestulându-ne cu acestea» [Evrei 13: 5]; arătat strigă Dumnezeiescul Apostol Pavel cel ce s-a suit întru al treilea Cer şi a auzit graiuri nespuse” (Sinod VII Ecumenic, Canonul 1).
Iată ce spun Sfintele Sinoade despre păzirea Sfintelor Canoane! Acestor caterisiri, anatematisiri, afurisiri blesteme şi canonisiri sunt supuşi toţi ierarhii, clericii şi mirenii care nu au urmat Sfânta Predanie a Sfintelor Sinoade şi s-au primit a urma inovaţiilor papistăşeşti. Ferice de aceia care cu bună rânduială s-au lepădat de orice inovaţie papistăşească.
Acum un secol, datorită unor abateri grave înfăptuite de către Episcopii Sinodului de la acea vreme, unul dintre Arhiereii români, anume P.S. GHERASIM, Episcopul Romanului, tăia comuniunea cu Sinodul. Acesta menţiona: „Rup, deci, orice legătură şi comuniune canonică cu ei, nu-i mai socotesc împreună liturghisitori cu mine, îi afurisesc, îi dau anatemei, ca pe nişte “mădulare putrede şi străine” trupului Bisericei, ca pe nişte „păgâni şi vameşi” (Mat. 18.17), vrednici de dumnezeiescul glas: „Nu vă ştiu pre voi” (Mat. 25,12); „depărtaţi-vă de la mine toţi lucrătorii nedreptăţii”(Luca 13,27). Ei bine, fără îndoială ierarhii modenrnişti, pentru a-I instiga la ură pe credincioşi şi pentru a-I amăgi, l-au criticat pe PS. Gherasim ca pe un „neascultător faţă de Sinod”. Ei bine, aici ar trebui să aducem un puternic Sfânt Canon, care arată destul de clar că episcopii sinoadelor de acum nu au nicio infailibilitate, nici puterea de a modifica ceva din cele pe care le-au lăsat Sfintele Sinoade. Deci, iată ce ne spun cei 318 Sfinţi Părinţi în frunte cu Patriarhul Fotie al Constantinopolului, la anul 861: „Cele rântuite pentru presbiteri, episcopi şi mitropoliţi, se potrivesc cu mult mai vârtos pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun presbiter, episcop sau mitropolit ar îndrăzni, să se depărteze de împărtăşirea către patriarhul său, şi n’ar şi n-ar pomeni numele lui precum este hotărât şi rânduit, la dumnezeieştile taine, mai’nainte de înfăţişarea Sinodului şi condamnarea lui definitivă, face schismă. Sfântul Sinod a hotărât ca acest străin de toată preoţia, în caz că se va vădi de acest nelegiuit lucru. Acestea s’au pecetluit şi s’au hotărâtmai ales pentru cei ce aduc vinovăţii şi se depărtează de întâii lor stătători, fac schismă şi rup unirea Bisericii. Pe de altă parte cei ce se despart de împărtăşirea ce către întâiul stătător al lor, pentru oarecare eres condamnat de Sfintele Sinoade, sau de Sfinţii Părinţi, aceia care predică eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că sunt supuşi certării, canonice, îngrădindu-se pe sine de împărtăşirea cu numitul episcop, înainte de cercetarea Sinodului, ci şi de cinstea cuvenită dreptslăvitorilo se vor învrednici, că n’au osândit episcopi, ci mincinoşi episcopi şi mincinoşi învăţători. Şi n’au rupt unirea Bisericii, prin schismă, ci s’au silit a izbăvi Biserica de schismă şi de desbinare”. (Canonul 15 al Sinodului ce s-a numit I-II, din Constantinopol, întrunit la anul 861)…